"De ce eu?", seară de gală la Oradea

Data publicării:
actori

Pelicula "De ce eu?" spune povestea tânărul magistrat Cristian Panait, căruia i-a fost încredințat dosarul procurorului Alexandru Lele. Acesta era acuzat de fapte de corupție, după ce îl arestase pe Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor de la începutul anilor 2000. În lipsa unor probe concludente, Panait a refuzat să-l pună sub învinuire, iar la nicio lună de la primirea cazului s-a sinucis.

"Sinuciderea procurorului Panait la vremea respectivă a fost un șoc pentru mine. Nu eram familiarizat deloc cu lumea justiției, dar am încercat să citesc cât mai mult despre cazul acesta. La Berlin, mulți oameni erau curioși să înțeleagă ce se întâmplă în România, le-am spus că filmul este foarte actual", a explicat regizorul Tudor Giurgiu.

Emilian Oprea, cel care interpretează rolul principal, este actor la Teatrul Maria Filotti din Brăila. Recunoaște că i-a fost greu să intre în pielea personajului.

"În 2002 abia terminasem facultatea și intrasem într-un teatru și nu știam de cazul Panait. După aia am rămas șocat când am văzut câți tineri au fost aruncați în jungla asta a justiției anilor 2000."

Actorii spun că s-au documentat înainte și chiar în timpul filmărilor despre întâmplările care au stat la baza scenariului.

"Trebuie să înțelegi un mecanism de gândire, de reacție și un studiu, chiar a fost un studiu, am învățat enorm", a declarat actorul Alin Florea.

La proiecția filmului a participat şi fostul procuror Alexandru Lele. "E cutremurător, este pentru prima dată o poveste de la cap la coadă, cursivă în care se arate ce s-a întâmplat."

Filmul a fost apreciat de sutele de orădeni care au umplut sala Filarmonicii, la proiecţia de gală.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”