De Sfânta Maria, la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea sunt așteptați 1000 de credincioși

Data publicării:
manastire

La Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea pregătirile pentru marea sărbătoare au început odată cu postul. Mulți credincioși vin pentru a se reculege și pentru a se ruga.

"Vin aproape zilnic pentru că aici îmi găsesc în mod normal liniștea. Este un loc binecuvântat de Dumnezeu unde de prima dată când am venit m-am așa în largul meu."

Pe masura ce se apropie praznicul Adormirii Maicii Domnului maicuțele au început curățenia și prepararea mâncării pentru credincioși.

"După rânduiala slujbelor din ziua de 15 august se va încheia cu o agapă. Vom împărți mâncare la toți credincioșii care se vor afla la mănăstirea noastră; împărțim sărmăluțe făcute de maici și de ostenitorii noștri și câte o feliuță, două de cozonac", spune maica Iustina.

La mănăstirea din Oradea pelerinii sunt așteptați să sosească încă de duminică după-masă, când va avea loc slujba privegherii. Luni, după slujba propriu-zisă credincioșii vor porni într-o procesiune în jurul bisericii, închinată Maicii Domnului.

"- E deosebită, pentru că mănăstirea e tinda Maicii Domnului și nu poate fi decât frumos.
- Cu ce gânduri veți veni?
- Cu dragoste și cu credință."

Mănăstirea Sfintei Cruci e primul așezământ monahal ortodox din Oradea. Biserica cea nouă construită în 1994 este identică cu cea de la Râmeț, din județul Alba: "Diferența că e mai lungă biserica noastră cu 3 metri. Lungimea bisericii noastre are 33 de metri, un număr semnificativ, nu? Vârsta pământească a Mântuitorului Iisus Hristos", a observat maica Iustina.

De sărbătoarea Sfintei Maria, la Mănăstirea Sfintei Cruci sunt așteptate în jur de o mie de persoane.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri