Ameninţări cu demisia la UPU Oradea, în semn de solidaritate cu medicul Hadrian Borcea

Data actualizării: Data publicării:
demisii UPU2

Anunțul demisiei doctorului Hadrian Borcea a stârnit reacții în lanț în rândul angajaților UPU SMURD Bihor. Aceștia au anunțat că luni își vor depune demisiile dacă nu se va reveni asupra hotărârii de Consiliu Local privind sporurile acordate asistenților medicali.

Imediat ce au auzit că medicul Hadrian Borcea și-a dat demisia, mai mulți angajați ai UPU SMURD Bihor au ieșit în curtea Spitalului Județean. Au anunțat că în cazul în care nu se revine asupra hotărârii de Consiliu Local de joi, referitor la sporurile personalului medical, luni își vor da demisia.

La venirea la spital, medicul Hadrian Borcea a fost întâmpinat cu aplauze de angajații UPU și a purtat un dialog cu managerul Spitalului Județean Gheorghe Carp.

Dr. Hadrian Borcea: "Domnule manager, de o lună şi jumătate încerc să găsesc o cale de comunicare. Nu în faţa camerelor şi nu în faţa Urgenţei trebuia să se ajungă la un proces public. Este o reacţie a colegilor mei şi a mea în condiţiile în care oamenii vor fi afectaţi. În consecinţă, funcţionarea serviciului va fi afectată, e atât de simplu. S-a luat o decizie hoţeşte cu o Hotărâre de Consiliu Local, care transformă un spor de condiţii deosebite într-o măsură sindicală. Cine a luat decizia să şi-o asume, e simplu!"

Dr. Gheorghe Carp: "Domnule doctor, dacă vreţi să fiţi corect, hotărârea a luat-o Ministerul Muncii, nu a luat-o spitalul."

Dr. Hadrian Borcea: "Nu, Hotârărea de Consilu Local este a Consiliului Local, care vine în baza unei propuneri. La nivelul Ministerului Sănătăţii există un grup de lucru care a finalizat o soluţie care intră în aplicare peste zece zile. Consiliul Local s-a grăbit şi a luat o decizie în prea mare grabă."

Dr. Gheorghe Carp: "Eu vă promit că în 24 de ore am să-l rog pe domnul primar să facă şedinţă de consiliu ca să modifice Hotărârea de Consiliu. Altceva nu vă pot spune."

Dr. Hadrian Borcea: "Nu era nevoie de Hotărârea de Consiliu acum, nu era nevoie de certificarea unui principiu defectuos pe care nu l-aţi acceptat ca existenţă."

"Am rămas şocată, cel puţin eu, pentru că este persoana care a fost trup şi suflet dedicată acestui servciu şi care a pus pe picioare acest serviciu de urgenţă şi fără dânsul nu cred că mai departe nu o să mergem", spune o angajată a UPU.

"Cu domnul doctor Borcea am vorbit doar. Am aşteptat să vedem decizia, deci nu ne-am repezit, colegii noştri sunt înăuntru, lucrează, sunt o grămadă pe tură, îşi fac treaba. Dar dacă lucrurile rămân aşa, ne dăm demisia în bloc, pentru că noi grevă nu putem să facem conform legii."

Legislativul local a decis joi să reducă sporurile acordate medicilor cu 60%, iar cele acordate asistenţilor medicali cu 25%. Motivul invocat pentru luarea acestei decizii a fost necesitatea încadrării în limita maximă permisă pentru sporuri.

Mai precis, măsura a fost luată pentru a pune în concordanţă prevederile legii care limitează la 30% din suma salariilor de bază plafonul sporurilor cu cele ale Hotărârii de Guvern care, dimpotrivă, prevede sporuri mai consistente, între 12% şi 80%, pentru angajaţii unităţilor medicale.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri