Descoperă ascunzătoarea Moşului! Acces gratuit pentru copii în două peșteri din Apuseni

Data publicării:
pestera farcu

Din 30 noiembrie până pe 6 decembrie, toți copiii au acces gratuit la Peştera cu Cristale din mina Farcu şi la Peştera Meziad. Inițiativa aparține Centrului pentru Arii Protejate si Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor.

pestera farcusursă foto: Travel Europe

„Toată lumea ştie că Moş Crăciun locuieşte în Laponia. Dar puţini au aflat până acum că una din reşedinţele favorite ale lui Moş Nicolae ar fi o peşteră din munţii Pădurea Craiului. Vreţi să aflaţi care?” Aşa şi-au început iniţiatorii acţiunii mesajul pe care l-au transmis tuturor copiilor care vor să viziteze Peştera cu Cristale din mina Farcu şi la Peştera Meziad.

De ofertă pot profita copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, care vin însoţiţi de adulţi. „În cazul grupurilor organizate care au în componenţa lor şi copii, aceştia beneficiază de gratuitate, iar adulţii pot profita de reducerea oferită grupurilor. Adică preţul biletului pentru adulţi va fi redus de la 15 la 10 lei, pentru grupurile mai mari de 10 persoane”, susţin reprezentanţii CAPDD Bihor.

În cazul grupurilor organizate formate preponderent din copii aceştia pot beneficia de reducerea dedicată grupurilor. În acest caz copiii vor plăti, fiecare, 7 lei pentru biletul de intrare la fiecare peşteră, în loc de 10, iar doi adulţi, însoţitori ai grupului de copii, beneficiază de acces gratuit.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri