Direcţia Silvică Bihor scoate la vânzare 785 de brazi, jumătate faţă de anul trecut

Data publicării:
brazi

Din 1500 de brazi câţi au fost tăiaţi anul trecut în Bihor, acum vor fi valorificaţi 785. De vină pentru această situaţie sunt retrocedările şi lipsa de împădurire a suprafeţelor rămase.

"La nivelul judeţului Bihor fondul forestier naţional este reprezentat de 210 mii hectare, din care proprietatea publică a statului, administrată de Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică, 60 de mii. Cam o treime a mai rămas la stat", spune inginerul Adrian Florescu, directorul Direcţiei Silvice Bihor.

Preţul unui brad tăiat din pădurile Bihorului va începe de la 20 de lei şi poate creşte în funcţie de mărime. Ceva mai ieftini sunt molizii care nu vor costa mai mult de 20 de lei.

Numărul brazilor scoşi la vânzare de Direcţia Silvică Bihor ar putea creşte în apropierea sărbătorilor.

"Aseară s-au confiscat în două reprize în jur de 280 de bucăţi pomi; acei pomi sunt la noi în custodie şi îi scoatem la vânzare", precizează şeful Direcţiei Silvice Bihor.

Cei care vor să protejeze natura ori nu mai ajung să cumpere un brad autohton pot apela la brazii artificlai.

"Avantajul achiziţionării unui brad artificial sunt mai puţine, dar sunt consistente. O dată preţurile, după aceea forma şi întreţinerea, care, practic, este mult mai simplă decât la un brad natural", este de părere  Andrei Filimon, responsabil de marketing la un magazin.

Preţul unui brad artificial poate începe de la 170 de lei şi poate ajunge până la 450 de lei, în funcţie de mărime.

Reporter: Diana Grad
Operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri