Dramă de 1 mai. Un adolescent din Bihor a murit înecat în barajul de la Tileagd

Data publicării:
drame 1 mai 010514

Adolescentul de 16 ani din localitatea Tileagd ieșise la plimbare cu mai mulți prieteni. La un moment dat s-a împiedicat și a căzut în apa adâncă de câteva zeci de metri.

"Am zis că de dimineaţă vom merge pe baraj să le arate la colegele lui care vin pentru prima dată aici să vadă barajul şi apoi să mergem la el să facem grătare", spune Oana Sturz, prietenă cu victima.

Pentru că nu știa să înoate, a început să strige după ajutor. Unul dintre prieteni a sărit şi el în apă, dar pentru că nu ştia nici el să înoate, era cât pe ce să se înece la rândul său. A fost salvat de al treilea tânăr, aflat în spatele lor, care a asistat la înreaga scenă. Băiatul de 16 ani a dispărut însă sub apă.

Un echipaj SMURD le-a acordat de urgenţă asistență medicală celor doi tineri care suferiseră o hipotermie ușoară, în timp ce scafandrii ISU Crișana în căutau pe adolescentul dispărut.

Acesta a fost găsit după mai multe ore, iar medicii au constatat decesul lui.

Un eveniment dramatic s-a petrecut cu o seară înainte și în Baia Mare. Un copil de numai 4 ani, lăsat nesupravegheat, a căzut într-un canal din curtea blocului unde se juca.

"Detaşamentul de pompieri Baia Mare a fost solicitat pentru a interveni în vederea dislocării unui copil dintr-un canal de dejecţie. Aţunşi la fața locului copilul a fost deja extras de rudele aparţinătoare. Ulterior, a fost transportat la spital, unde s-a constatat că nu a suferit răni grave", explică sublocotenentul Paul Paşcalău, de la detaşamentul de pompieri Baia Mare.

Localnicii sunt însă revoltaţi şi spun că firma care are în administrare reţeaua de canale avea obligaţia să monteze un capac corespunzător. La doar câteva ore de la incident, reprezentanţii firmei au acoperit gura de canal cu o placă de beton.

reporter: Bogdan Costea
operator: Rezmuves Robert, Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri