Dresorii de câini cer să rămână în Şanţul Cetăţii

Data publicării:
stire agility

Autorităţile orădene spun că membrii clubului Agility foloseau gratuit o zonă din Şanţul Cetăţii, în baza unui contract din 2004. Potrivit înţelegerii, actul putea fi reziliat dacă era nevoie de acel spaţiu pentru lucrări de interes public. Iar acest lucru s-a întâmplat în 2011.

"Având în vedere că am început lucrările la cetate, şi în şanţul cetăţii, lucrări de consolidare şi la contraescarpă, aveam nevoie de acest teren", a declarat Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.
Clubului i s-a retras dreptul de folosire gratuită al terenului şi i s-a oferit în schimb o suprafaţă fie în zona Străzii Vaporului, fie lângă Universitate. Proprietarii câinilor au refuzat oferta.

"Este un sport canin, care necesită un spaţiu, şi, bineînţeles, noi fiind şi de specialitatea Agility, avem obstacole, care necesită un teren anume", precizează Violeta Andrási, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Agility. 

În această situaţie, membrii clubului au continuat să facă antrenamente în Şanţul Cetăţii. Spun că au fost toleraţi de autorităţi până la începutul acestui an, când li s-a transmis că nu mai au voie să intre în zonă. Totuşi, pentru că se apropie campionatul mondial de agility - un sport care presupune o colaborare perfectă între câine şi stăpân, proprietarii animalelor vin lângă fostul loc de antrenament, chiar dacă ştiu că se expun unor sancţiuni.

"Membrii noştri sunt amendaţi aproape zi de zi pentru că se află în acest spaţiu. Alt loc de desfăşurare nu avem", spune Violeta Andrási, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Agility.

Membrii singurului club Agility din ţară sunt nemulţumiţi şi de modul în care autoritatea locală gestionează problema câinilor din Oradea. Conform normelor în vigoare, plimbatul sau dresajul câinilor fără lesă şi botniţă este permis doar în locurile special amenajate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri