Drumul Crucii, refăcut în Baia Mare

Data publicării:
Iisus pe cruce

Drumul Crucii a început de la Biserica Sfinţii 12 Apostoli şi a ajuns până în Parcul din centrul muncipiului Baia Mare. Zeci de actori au interpretat personajele atât de cunoscute din Biblie: Iisus Hristos, Pilat din Pont, Baraba, Maria sau soldaţii romani. Toţi au fost costumaţi după descrierile din cartea sfântă.

Actorii şi-au jucat atât de bine rolurile, încât mai multe femei au izbucnit în plâns.

"Eu plâng! Vai, aşa tare m-am emoţionat!"

"Ceva cutremurător, emoţionant, foarte..."

Sceneta s-a încheiat, aşa cum spune Biblia, cu răstignirea Mântuitorului pe cruce.

Deşi este al zecelea an când actorii pun în scenă Drumul Crucii, piesa nu a fost una uşoară. Mai ales pentru actorul principal, care l-a interpretat pe Iisus.

"Sunt trucaje care nu ne ies, sunt lovituri care nu ne ies, le incasez pe viu, dar merită. Cred că cel mai greu e acolo, pe cruce, că-mi amorţesc mâinile. Din ce în ce mai grea e crucea", recunoaşte Daniel Leş.

"E un rol dur! Dar e doar o reprezentare de spectacol. Îl facem pentru că vrem să îl facem şi eu zic că oamenii au văzut un lucru, că evenimentul acesta reprezintă moartea şi invierea lui Iisus", a remarcat actorul care l-a interpretat pe Baraba.

În săptămâna patimilor, actorii vor pune în scenă Drumul Crucii şi la Tîrgu Mureş, Lugoj şi Arad.

Reporter: Kristian Kosa
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri