Drumul spre Padiş, asfaltat după patru ani

Data publicării:
padis 20121112-33244

"Extraordinar, ceva nemaipomenit", a spus un şofer.

La fel şi-au spus şi proprietarii de pensiuni din zonă, care cred că asfaltarea drumului le va aduce şi mai mulţi turişti. Domnul Cristian administează o pensiune care a fost construită în urmă cu şapte ani, dar în fiecare sezon turiştii ajungeau greu la munte din cauza gropilor din şosea.

"În medie, avem în jur de 7-8 camere zi de zi pe perioada de vară până în luna septembrie şi credem că în viitor camerele acestea nu o să fie suficiente pentru a caza turiştii care vor vei în viitor", a declarat Cristian Matei, administratorul unei pensiuni din Boga.

Lucrările la acest drum au început în urmă cu patru ani, dar termenul de finalizare a fost amânat cu 18 luni. Din această cauză, finanţarea de la Uniunea Europeană era în pericol să fie pierdută. Acum drumul este gata în proporţie de 97%. Doar marcajele şi indicatoarele mai lipsesc în câteva zone.

"Am vrea şi am cerut prelungirea termenului cu încă vreo 8 luni ştiind că aici sunt 6 luni de iarnă să vedem cum se compotră mai ales acostamentele", a declarat Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Constructorii spun că au întâmpinat multe greutaţi pe parcursul lucrării.

"În primul rând traseele foarte abrupte, vremea care este foarte imprevizibilă, multe ploi, iarna devreme, primăvara târzzie", a spus Radu Marchiş, şef de şantier.

Drumul până în Padiş ar trebui să se continue peste munte, prin judeţul Cluj. Doar că acest tronson este gata doar în proporţie de 60%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri