Episcopul greco-catolic de Oradea contestă rezultatele recensământului din 2011, printr-o scrisoare adresată lui Victor Ponta

Data publicării:
VO sinc recensamant greco

Potrivit ebihoreanul.ro, episcopul orădean arată în scrisoare că, potrivit datelor oficiale ale recensământului, publicate pe 4 iulie, în România ar fi doar 150.593 greco-catolici, "ceea ce nu corespunde cu realitatea din teritoriu". Numărul este comparat cu cea rezultată în urma recensământului din 2002, când - conform datelor oficiale - ar fi existat 191.556 greco-catolici.

"Scăderea numărului de greco-catolici, în datele oficiale, cu peste 40.000 nu poate fi justificată deoarece comunităţile greco-catolice au crescut şi s-au înmulţit de la recensământul din 2002 până în 2011. În Oradea, de exemplu, conform recensământului din 2011, numărul oficial de greco-catolici a scăzut cu circa 1.000, în timp ce numărul comunităţilor şi credincioşilor au crescut. Astfel, în 2002 în Oradea aveam 1 biserică şi 5 capele, iar conform recensământului 6.860 greco-catolici. În 2011, avem 5 biserici şi 4 capele, iar conform recensământului numai 5.872 greco-catolici, deşi la doar două biserici şi o capelă în 2011 erau înscrişi peste 6.000 de credincioşi. Ca atare, numărul oficial de greco-catolici în Oradea este cu mult inferior realităţii", i-a scris PS Bercea lui Victor Ponta, citat de ebihoreanul.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri