"Eu cât mai rezist?" | Sport caritabil - iniţiativa unui profesor orădean pentru copiii bolnavi

Data actualizării: Data publicării:
cruceru
foto: arhivă personală

Sute de kilometri pe bicicletă pentru o cauză nobilă. Este ceea ce-și propune un profesor universitar din Oradea, care şi-a transformat pasiunea pentru mersul pe două roți într-un act de caritate. Marius Cruceru și-a propus să pedaleze între Oradea și Baia Mare și retur în 25 de ore. Fiecare din cei 500 de kilometri este răsplătit de sponsori cu o donație, iar banii astfel adunați ajung în contul unei fundații.

foto: arhivă personală

Pe profesorul Marius Cruceru l-am găsit în biroul său, unde îşi pregăteşte prelegerile pentru studenţi. Predă latină şi greaca veche, dar în același timp e pasionat de ciclism - un hobby pe care l-a transformat într-o modalitate de a-i ajuta pe copiii bolnavi.

"Ne-am gândit măcar să îi ajutăm pe aceşti copii care sunt diagnosticaţi cu boli terminale şi sunt în situaţia în care acasă nu au condiţii, să încercăm să ne gândim la un centru cu loc de joacă, cu o piscină, cu un loc în care să fie găzduiţi."

Acum trei ani a început să pedaleze în scop caritabil. Ideea este simplă: fiecare kilometru pe care îl parcurge este "plătit" de sponsori cu o anumită sumă. Anul trecut a parcurs pe bicicletă 400 de kilometri în 24 de ore. Acum este decis să pedaleze din Oradea până în Baia Mare şi înapoi în 25 de ore. Se antrenează zilnic ca să fie pregătit pentru provocarea celor 500 de kilometri.

"Un sportiv care se antrenează consecvent poate să facă o cursă de 150-200 kilometri fără mari probleme", susţine Marius Cruceru.

Cursa profesorului Cruceru este programată pentru luna mai şi face parte din campania "Eu cât mai rezist?", pe care tot el a lansat-o pe 1 aprilie. Timp de şase luni mai mulţi sportivi aleargă, înoată sau fac escaladă - totul în schimbul unor sume cuprinse între unu şi doi euro şi jumătate pentru fiecare kilometru parcurs.

"Dacă eu aş fi în situaţia lor sau aş avea pe cineva drag în această situaţie, aş vrea şi eu să fie cineva care are competenţele necesare să se îngrijească de mine. Cu cât mai mulţi ne adunăm, cu atât mai mult vor fi conştientizate şi alte persoane", spune unul dintre sponsori, care a dorit să rămână anonim.

Banii strânşi în campanie vor fi donaţi fundaţiei Hospice Emanuel, care construieşte un centru de zi şi un ambulatoriu pentru copiii bolnavi.

"Suntem exact în momentul în care dorim să punem pereţii pentru centrul de zi şi pentru unitatea cu paturi pentru copiii care vor fi asistaţi. Vom avea o unitate cu paturi unde beneficiază de îngrijiri şi medicale, dar mai ales psiho-emoţionale, sociale", explică Marinela Murg, director executiv al fundaţiei Hospice Emanuel.

"Proiectul va ajuta atât de mulţi oameni, va contribui la construirea centrului. Pe lângă ajutorul medical de specialitate, şi sfaturi şi oameni calzi, care simţi că sunt alături de tine", spune Dana Mierluţ, beneficiar al campaniei.

Până acum, în cadrul campaniei au fost strânşi peste 3000 de euro, care au fost trimişi în conturile fundaţiei.

Reporter: Bianca Firezar / Operator: Florin Lucuţa / Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate