Femeie cercetată după ce și-a fi oferit spre adopție copilul nenăscut. Autoritățile verifică dacă a cerut bani

Data actualizării: Data publicării:
Australia Celebrates Baby Boom
Foto: GettyImages

E anchetă în Satu Mare, unde autoritățile de protecție a copilului verifică situația unei femei care ar fi vrut să își ofere spre adopție pruncul încă nenăscut. Într-o postare controversată, aceasta pomenea și despre o sumă de bani, dar ulterior a precizat că a fost înțeleasă greșit. Mamă a altor trei copii, femeia regretă acum că a scris pe o rețea de socializare și spune că va păstra bebelușul.

"Cine nu poate să aibă bebe ar accepta acum un bebe de la o altă persoană care nu are posibilitatea de a crește copilul?"

Această întrebare postată de o femeie de 31 de ani, însărcinată în 7 luni, pe un grup al mamelor din Satu Mare a stârnit o adevărată furtună. Mai întâi pe internet, unde mai mulți utilizatori au criticat-o pentru că ar intenționa să-și dea spre adopție copilul nenăscut.

Au fost însă și femei care au răspuns pozitiv: "Da, de ce nu", a scris o doamnă, în timp ce alta își exprimă dorința să adopte copilul, chiar dacă mai are doi acasă. "Avem două. Dar dacă nu puteam să avem, accepta și soțul", se arată într-un alt comentariu.

 

După ce postarea primește peste 200 de comentarii, femeia revine cu o precizare, de această dată în limba maghiară (foto jos):  "Am întrebat dacă cineva ar accepta un bebeluș, cineva care nu poate să aibă copii. L-aș da cu mare plăcere, dar numai cu acte, nu că vii să dai 10.000 de euro, ci prin Protecția Copilului."

Felul în care a fost redactat răspunsul a ridicat semne de întrebare, iar unii au înțeles că femeia cere bani pentru a da bebelușul spre adopție. Controversa a ajuns și la urechile asistenților sociali din comuna Păulești, unde locuiește femeia.

„Am fost informat de către compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei , drept urmare s-a și dispus măsura de a se deplasa la fața locului reprezentanții de la Asistență Socială, pentru a face ancheta socială. Cunoaștem familia, este o familie așezată, nu este o familie defavorizată care să prezinte probleme sociale", susține Zenoviu Stelian Bontea, primarul comunei Păulești.

Oamenii din comună refuză să vorbească despre această situație. Și Direcția pentru Protecția Copilului Satu Mare cercetează acest caz.

„Ne-am autosesizat, iar în momentul de față am demarat o anchetă care este în curs de desfășurare. Ce pot să vă spun până în prezent este că acestă doamnă se află în prezent într-un program de consiliere, urmând ca la finalul acestei consilieri și acestei anchete pe care o desfășurăm să revenim cu mai multe amănunte„, susține Mihaela Bonea, șef serviciu în cadrul DGASPC Satu Mare.

Femeia care a postat anunțul nu a dorit să discute despre acest caz. A recunoscut, totuși, că s-a creat o confuzie în jurul postării sale și a menționat că nu are de gând să-și dea spre adopție copilul.

Reporter: Andrada Rește
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri