Festivalul muzicii de stradă, la Satu Mare

Data publicării:
muzica de strada SM 7

Larry Jo Silver - pe numele sãu de scenã, s-a nãscut în București și cântã pe strãzi de peste 20 de ani. Iubește muzica și crede cu tãrie cã ceea ce face el este artã stradalã. Din 2009 trãiește în Germania, unde se întreține din pasiunea lui. În ultimul an însã, în România, a fost amendat o datã de Poliția Localã din București și de trei ori în Braşov pentru cã a cântat pe strãzi.

"M-au încadrat la fel și fel de fapte. Prima a fost apelarea la mila publicului făcându-mă, practic, cerșetor. Nu putem să punem pe aceeași treaptă cineva care cerșește bani și cineva care face artă stradală", spune artistul. 

Aceasta este și ideea festivalului de muzicã stradalã organizat, pentru al treilea an, în Satu Mare. 20 de formații din 5 țãri și-au propus sã încânte publicul în 5 locuri din oraş.

"Este festivalul muzicii de stradă din Satu Mare. Un festival care este aproape de oameni, muzica este pe stradă. Noi așa îl numim, ca un weekend de wellness muzical. Avem invitați din Peru cu chitara clasică flamenco, avem invitați din Ungaria, din Bulgaria, din Slovacia", a detaliat Gergo Butka, organizatorul Festivalului Muzicii de Stradă.

"Îmi place. Am fost și anul trecut la câteva concerte", spune un localnic. "Sunt melodii cunoscute și e chiar plăcut."

În cele trei zile ale Festivalului Muzicii de Stradã au avut loc 100 de concerte de muzicã live.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa | Foto: Izabela Jurasko

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”