Fonduri europene în valoare de 610 milioane de euro au fost atrase în 10 ani, în Oradea, de 18 specialiști

Data actualizării: Data publicării:
turnul primariei

Nu mai puțin de 610 milioane de euro este valoarea proiectelor cu finanțare europeană pe care au reușit să le atragă în ultimii 10 ani specialiștii Primăriei din Oradea. Este vorba despre cei 18 funcționari ai Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. Sumele pe care au reușit să le acceseze au schimbat total fața municipiului și au permis realizarea unor investiții în economia și infrastructura locală.

Mircea Mălan, viceprimar al municipiului Oradea: "Să ne imaginăm cum ar fi arătat parcul industrial, dacă nu ar fi fost amenajat la nivelul la care se află astăzi cu fonduri europene."

Marius Moş, directorul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională: "Era, practic, câmp acolo şi a trebuit să batem terenul pe jos, prin zăpadă, ca să se convingă că lucrurile sunt aşa cum au fost prezentate."

Mircea Mălan, viceprimar al municipiului Oradea: "Cum ar fi arătat sistemul de termoficare a oraşului dacă nu am fi reuşit să înlocuim centrala?"

Marius Moş, directorul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională: "Sau în cazul construirii aquapark-ului colegii care au mers la ADR Nord-Vest şi au stat la coadă noaptea ca să depună proiectul că era pe principiul primul venit primul servit."

În 2018, Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională a finalizat trei proiecte, printre care cel mai important a fost reabilitarea sistemului de termoficare urbană.

Pentru acest an specialiștii primăriei orădene și-au propus realizarea unui proiect de cumpărarea a 10 tramvaie noi cu aproximativ 19 milioane de euro, dar şi 10 autobuze hibrid în valoare de 5 milioane de euro. Alte proiecte importante sunt realizarea zonei pietonale de pe strada Aurel Lazăr, modernizarea Pieţei Ferdinand, construirea unui ambulatoriu UPU-SMURD, dar şi eficientizarea energetică a celor două spitale din oraş.

Tot în 2019 vor fi reabilitate termic 47 de blocuri cu aproape 1.000 de apartamente şi 3.000 de locatari.

Marius Moş, directorul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională: "Pe lângă partea financiară care în mod clar e loc de mai bine mai ales că nu e o activitate uşoară şi mai ales că e plătită în privat la un alt nivel eu cred că echipa aceasta e ţinută de mai mult decât de nişte salarii."

În schimb, construirea celor două pasaje subterane din Centrul Civic ar putea fi amânată din motive tehnice, atrag atenția specialiștii Direcției de Management Proiecte cu Finanțare Internațională.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri