Fonduri în pericol. Oradea poate pierde proiecte de aproape 100 de milioane de euro

Data publicării:
proiecte

Oradea este al doilea oraș din România la capitolul contracte de finanțare cu fonduri europene. Doar ca realitatea din birou nu se potrivește deloc cu cea din teren.

"Avem întârzieri la proiecte mari în municipiul Oradea cum ar fi reabilitatea CET, realizarea aqua-parcului Nymfeea pe locul unde este ştrandul municipal, reabilitarea Pieţei Unirii", confirmă Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Cel mai important proiect al administraţiei locale din Oradea este reabilitarea sistemului de încălzire al oraşului. Valoarea lui ajunge la aproape 70 de milioane de euro şi ar trebui finalizat în decembrie 2014. Proiectul are însă întârzieri de aproape doi ani. Până acum, s-au facut abia lucrari de demolare în incinta CET, însa greul abia începe.

Și piața centrală a orașului ar fi trebuit sa fie gata de cinci luni. Acest proiect în valoare de peste 4 milioane de euro este abia în faza de licitație a lucrării, după două încercări eșuate ale Primăriei din Oradea.

"Este un termen strâns, pentru că noi acum reluăm licitația. La licitaţia care am făcut-o pe această ultima variantă a fost un singur ofertant, cu o ofertă inaceptabilă și neconformă", a precizat Mircea Mălan, viceprimar al municipiului Oradea.

Un alt proiect important pentru Oradea este un aquapark-ul, a cărui valoare ajunge la 17 milioane de euro. Pe lângă proiectul tehnic greşit iniţial, contestaţiile au dus la depăşirea termenului de finalizare cu aproape 10 luni.

"Achiziţiile se desfăşoară cu greutate: sunt termene, contestaţii, există acţionări în justiţie. Toţi aceşti factori duc la faptul că un proiect să nu ajungă să fie implementat în termenul prevăzut", susţine Marius Moş, directorul Direcţiei de Dezvoltare din Primăria Oradea.

"În această situaţie riscul este foarte mare; vorbim despre proiecte care ar putea să-şi piardă finanţarea. Putem să vorbim în situaţia în care avem nişte indicatori care s-au atins până acum, se pot deconta sume raportat la aceşti indicatori, dar cu certitudine despre alte sume nu putem vorbi", este de părere Codruţa Meşter, consultant în atragerea de fonduri europene.

Ca sa nu rişte sancţiuni sau complicaţii financiare, municipalitatea din Oradea vrea să impună constructorilor un ritm alert pentru finalizarea la timp a acestor proiecte.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri