FOTBAL. Antrenorul FC Bihor, contestat de suporteri

Data publicării:
sport ghit 261113

Jucătorii au fost şi ei luaţi în colimator pentru rezultatele slabe de până acum, care menţin Oradea în subsolul ligii a doua.

„De fiecare dată, ca antrenor trebuie să o iei de la capăt. Dacă se consideră că eu sunt atât de vinovat cum strigă cei din tribună nu e niciun fel de problemă pentru mine", a declarat Gheorghe Ghiţ, antrenorul FC Bihor.

Cu aspiraţii la începutul sezonului la primele şase locuri în clasament, FC Bihor este în acest moment mai aproape de nisipurile mişcătoare ale play-out-ului. Tehnicianul orădean cere, însă, clemenţă, cel puţin până în pauza de iarnă, când va fi analizat întregul lotul de jucători.

„Eu am încrederea celor din conducere. Să vedem până în iarnă, ce se întâmplă, câte puncte putem să acumulăm. În iarnă vom trage linie şi de-o parte şi de cealaltă şi vom vedea ce se întâmplă."

Prima analiză a sezonului pare că va veni după etapa de sâmbătă, de la Mioveni. Deşi programate iniţial să se dispute în primele zile ale lunii decembrie, etapele cu numărul 15 şi 16 au mari şanse să fie amânate pentru anul viitor.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Darius Pop

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri