FOTBAL: Avalanșă de goluri la primul amical al celor de la FC Bihor

Data publicării:
sport fcbihor-1

Abia venit de la Luceafărul, Ianc a punctat de două ori pentru orădeni în minutele 27 și 50. Sfârlea a înscris pentru 3-1, însă agresivitatea din jocul Crișului a fost recompensată cu golul lui Lobonț.

Noi credem că, de multe ori, ne-am ridicat la pretențiile jocului, la valoarea adversarului", crede Ciprian Dianu, antrenorul Crișului Sântandrei.

În repriza a doua, Ovidiu Popa și Raymond Lukacs au închis tabela pentru un 5-2 previzibil în favoarea FC Bihor. „Venim după o săptămână în care am avut un volum de muncă destul de mare. E un joc amical, un test bun. Am și marcat, sunt premise bune pentru ce urmează", a apreciat Gheorghe Ghiţ, antrenorul FC Bihor.

„Au fost două goluri într-un meci amical, de pregătire. Ne bucurăm că am început cu o victorie, sperăm să continuăm tot așa", spune Sebastian Ianc, jucătorul FC Bihor. 

Tehnicianul Gheorghe Ghiț a folosit în formula de start doar doi jucători veniți de la Luceafărul Felix, Adam Achim și Sebastian Ianc. FC Bihor are programat următorul joc de pregătire pe 3 august, cu Național Sebiș. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri