FOTBAL. FC Bihor a bifat a treia victorie: 1-0 cu Naţional Sebiş

Data publicării:
sport FC Bihor Sebis victorie

Fundaşul central a fructificat cu capul centrarea venită din lovitură de colţ şi a adus Bihorului a treia victorie stagională.

„Mă bucur că a înscris Sergiu la o fază fixă. Sunt lucruri pe care noi le repetăm destul de mult şi mă bucur că am reuşit să facem acest lucru. Mai avem puţin timp, două săptămâni, intrăm în linie dreaptă", spune Alexandru Pelici, antrenorul FC Bihor.

Oradea a fost vioara întâi în prima parte a jocului, când şi-a creat câteva bune ocazii de-a înscrie. Execuţiile defectuoase şi intervenţiile portarului adversar au blocat drumul spre gol jucătorilor bihoreni. Acest lucru l-a nemulţumit pe tehnicianul orădenilor.

„Ratăm din poziţii ideale. Avem nevoie de patru, cinci ocazii ca să înscriem un gol şi asta ne poate costa în campionat. Am avut o primă repriză în care am avut trei ocazii monumentale, dar, din păcate, le-am ratat."

FC Bihor va pune capăt jocurilor amicale, miercuri, de la ora 11, în compania formaţiei de liga a III-a, CS Oşorhei, partidă ce va avea loc pe stadionul Iuliu Bodola.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri