FOTBAL. FC Bihor îşi aşteaptă sentinţa în dosarul de insolvenţă

Data publicării:
sport greva

UPDATE 29.09, ORA 13.00 Judecătorul a decis ca pentru solicitarea Administraţiei Finanţelor Publice Oradea, care nu a avut reprezentat la Tribunal, să se acorde un termen de o săptămână, până în 6 octombrie. Ceilalţi doi creditori, Alexandru Sătmăreanu şi Raul Dulău, au fost de acord să mai păsuiască FC Bihor cu circa două luni, până în 24 noiembrie.


„Nu vreau să se interpreteze că Silaghi ţine de scaun sau, vezi Doamne, sunt etern aici. Trebuie să se întâmple ceva. Doresc ca să vină conducerea să discute cu jucătorii, pentru că şi jucătorii sunt nemulţumiţi", a punctat Gheorghe Silaghi. 

Judecătorul sindic ar putea decide marţi declararea falimentului clubului, însă jucătorii mai aşteaptă prima de 100 de euro promisă de conducere după remiza de la Braşov. Antrenorul orădenilor recunoaşte că e greu să-şi motiveze elevii, mulţi fără salarii de peste 7 luni.

„Consider că trebuie să se întâmple ceva la echipă. Nu putem să mergem din înfrângere în înfrângere acasă şi să nu se întâmple nimic, aşa într-o voioşie."

Dacă la meciul de la Braşov, FC Bihor a fost susţinut de preşedintele CJ Bihor Cornel Popa şi de omul de afaceri Mihai Giurgiu, în disputa de sâmbătă în tribuna oficială a stadionului Iuliu Bodola a fost prezent doar Mircea Fodor, preşedintele clubului.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri