FOTBAL. FC Bihor, remiză cu "lanterna roşie"

Data publicării:
SPORT fotbal

Ciprian Tănasă l-a servit pe tavă pe fostul brazilian al Bihorului, Roberto Ayza, care a trimis cu capul de la 11 metri, la colţul scurt.

„Ne-am fi dorit, mai ales că noi am deschis primii scorul, ne-am fi dorit ca să câştigăm cele trei puncte. Aveam mare nevoie de ele pentru a ridica moralul jucătorilor mei", spune Ion Moldovan, antrenorul CS Mioveni.

Argeșenii au început să viseze frumos după prima repriză în care Bihorul nu a reşit decât un singur şut pe poartă. A venit însă mitanul secund, când după un fault în careu asupra lui Lukacs, bihorenii au reuşit să restabilească egalitatea prin Letan. Scorul de 1-1 s-a păstrat neschimbat până la final.

„Suntem în căutări, suntem la început. Am format o nouă echipă, e greu. Dar încă o dată, dacă era bine nu eram noi aici. E greu, şi suntem noi aici şi trebuie să rezolvăm", este de părere Gheorghe Ghiţ, antrenorul FC Bihor.

"Trebuie să fim mulţumiţi şi cu un rezultat de egalitate, pentru că am trecut de borna zero şi punctul acesta dă speranţe jucătorilor mei", a încheiat principalul Mioveniului.

FC Bihor trebuie să strângă rapid rândurile pentru că urmează două jocuri de foc. Marţi, la Oradea vine ACS Poli Timişoara pentru jocul din Cupa României, în vreme ce în campionat roş-albaştrii se vor deplasa sâmbătă la Bistriţa pentru confruntarea cu liderul seriei, Gloria.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Gabor Szilagyi
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri