FOTBAL. "Luceferii" au revenit la antrenamente

Data publicării:
sport luceafarul reunire

20 de jucători au fost prezenţi la primul antrenament al Luceafărului în 2017. Aceştia s-au reunit sub comandat tandemului de antrenori Lupuţ-Pap Deac, reconfirmat în funcţie.

„Gândurile, muncă, muncă şi iar muncă - asta le-am transmis şi băieţilor. Ne aşteaptă o perioadă foarte gream, perioada de iarnă în care trebuie să încărcăm bateriile şi după aceea cu nerăbdare aşteptăm campionatul", spune Cristian Lupuţ, antrenorul CS Luceafărul Oradea.

Cât priveşte jucătorii, fostul echipier al Braşovului, mijlocaşul Claudiu Codoban, a decis să revină acasă. Acesta a ajuns la un acord verbal cu cei din conducerea clubului, iar zilele următoare urmează să parafeze şi înţelegerea. La echipă a revenit şi Chiş-Toie.

„Am plecat de patru, cinci ani. Ce pot să spun, sper să fie un an bun din toate punctele de vedere, să pun umărul, să ajut echipa", a precizat Claudiu Codoban, mijlocaşul CS Luceafărul Oradea.

Lista cu veniri la Luceafărul Oradea va cuprinde şi alte nume până la plecarea în cantonament, prevăzută pe 17 ianuarie.

În schimb, Luceafărul s-a despărţit de Zsombor Lukcas, Alexandru Sorian şi Cosmin Verdeş.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri