FOTO. Două ambulanţe, avariate în accidente petrecute la interval de o oră

Data publicării:
accident ambulanta Stefan cel Mare1
foto: Cristina-Ioana Todoran

Două ambulanţe au fost avariate în două accidente produse la interval de o oră, sâmbătă seara, în Oradea. Ambele autospeciale aveau sirenele şi girofarele pornite, iar şoferii maşinilor care s-au ciocnit cu ambulanţele nu au acordat prioritate vehiculelor aflate în misiune, relatează ebihoreanul.ro.

accident ambulanta Stefan cel Mare
foto: Gergely Otto‎/ INFO TRAFIC jud. BIHOR

Primul accident (foto sus) s-a produs în jurul orei 20, pe bulevardul Ştefan cel Mare, din Oradea. Şoferul unui autoturism BMW nu s-a asigurat la intrarea pe şosea dinspre podul Theodor Neş şi s-a lovit de o ambulanţă care se îndrepta spre un caz.

Şoferul autoturismului, un copil aflat în aceeaşi maşină şi şoferul autospecialei Ambulanţei au fost răniţi.

"Copilul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Centrul de Primire a Urgenţelor din Spitalul Municipal Gavril Curteanu cu contuzii uşoare. Tatăl băiatul a fost adus la UPU cu contuzii. Şoferul de pe Ambulanţă a fost preluat de un echipaj al SAJ şi a ajuns la UPU cu suspiciune de fractură de tibie, fiind investigat în prezent", a declarat pentru Bihoreanul dr. Hadrian Borcea, şeful UPU şi SMURD.

accident ambulanta Nufarul
foto: Petru Sorin Blaga‎/ INFO TRAFIC jud. BIHOR

O oră mai târziu, pe Strada Nufărului (foto sus), o altă ambulanţă care aducea de la Ştei o pacientă în comă, a fost lovită de un autoturism al cărui şofer nu i-a acordat prioritate de trecere. Bolnava a fost preluată de o altă autospecială şi a fost dusă la Spitalul Judeţean.

În urma acestor evenimente rutiere, ambele ambulanţe nu vor putea fi folosite cel puţin o lună fiecare, pentru a fi reparate.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri