FOTO. Şofer reţinut după ce în maşina lui au fost găsite peste 70.000 de ţigări nemarcate

Data publicării:
foto 2 tigarete confiscate SICE
foto: Poliţia Bihor

Un bărbat de 33 de ani, din Deva, a fost reţinut după ce polițiștii din oraşul bihorean Marghita au descoperit în autoturismul său peste 71.000 de țigarete nemarcate legal. Valoarea mărfii este de 29.000 de lei.

foto: Poliţia Bihor
foto: Poliţia Bihor

foto: Poliţia Bihor

Hunedoreanul a fost observat în trafic, marţi, 24 iulie, în Marghita. Poliţiştii l-au oprit şi, când au verificat maşina, Marghita, au găsit 71.880 țigarete, adică aproape 3600 de pachete, nemarcate legal. Marfa era ascunsă în locuri special amenajate în portbagajul și pe bancheta din spate a autoturismului.

„Miercuri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au reținut pe conducătorul autoturismului pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Totodată, autoturismul și țigaretele, în valoare de 29.000 lei, au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a transmis agentul Ioana Lascău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru „deținerea (...) în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării (...), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete”. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri