Gara fără trenuri. Deşi nicio garnitură nu trece prin Câmpulung la Tisa, gara a fost modernizată

Data publicării:
gara fara trenuri

Situaţie neobişnuită într-o comună din judeţul Maramureş, de la graniţa cu Ucraina. Gara prin care de peste nouă ani nu mai trece niciun tren a fost modernizată cu peste două milioane de lei, bani de la bugetul de stat. În plus, patru angajaţi păzesc gara modernă, dar goală.

„Ultima dată când a venit trenul de călători din Terezva - Ucraina aici, în Câmpulung la Tisa, a fost pe data de 17 octombrie 2007. Atunci, în urma controlului vamal, au fost descoperite mai multe cartușe de țigări de contrabandă ascunse printre scaunele trenului", a transmis Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

Vameşii români din Câmpulung la Tisa au vrut inţial să confişte trenul venit din Ucraina, însă, după cinci ore de cercetări l-au lăsat să se întoarcă peste graniţă. Era singurul tren de călători care ajungea în gara din comună.

„De atunci, din ziua aia, nu a mai venit niciodată trenul", spune Ludovic Fekete, primarul comunei Câmpulung la Tisa.

În urmă cu patru ani, însă, gara din Câmpulung la Tisa a fost modernizată, o investiţie de 2,2 milioane de lei, bani de la buget. Clădirea gării a fost reparată, gardurile au fost refăcute şi au fost montate 32 de camere de supraveghere pe cei 2,5 kilometri până la graniţa cu Ucraina.

„Înseamnă că avem bani şi banii trebuie cheltuiţi, altceva nu vă pot spune", crede primarul din comună.

Deşi nu a mai trecut niciun tren pe acolo de aproape un deceniu, la gară lucrează patru angajaţi.

„Muncim 12 cu 24. Asigurăm paza gării, a instalației și toate lucrurile care sunt de făcut prin gară", spune unul dintre ei, Vasile Traistă, impiegat.

Localnicii nu înţeleg de ce gara a mai fost modernizată: „Patru angajați plătiți cu o groază de bani. Ce fac?! Se păzesc unul pe altul.”

Explicaţia CFR Instractructură este că renovarea gării a fost prevăzută în proiectul de securizare a graniţelor, în vederea aderării României la spaţiul Schengen.

Reporter: Izabela Jurasko

Operator: Kristian Kosa

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...