Greva cetăţenilor. Angajaţii unei firme din Oradea au protestat în faţa sediului

Data actualizării: Data publicării:
greva cetatenilor

Un inedit protest are loc în această săptămână în Oradea, unde angajaţii unei firme au declanşat ceea ce au numit "greva cetăţenilor". Azi, timp de un sfert de oră, au ieşit pe marginea drumului şi, înarmaţi cu pancarte, au cerut demisia Guvernului PSD şi organizarea de alegeri anticipate. Iniţiativa protestului a avut-o chiar patronul companiei, care spune că va continua acţiunea până vineri.

Cei 20 de angajaţi ai firmei de anvelope de pe Calea Clujului au ieşit în faţa sediului cu pancarte şi cu steaguri, dar şi cu portavoci pentru a se face cât mai bine auziţi. Au făcut-o la iniţiativa patronului companiei, care a participat în fiecare seară la protestele din Piaţa Unirii.

"Eu sunt cel care a organizat protestul, angajaţii sunt perfect de acord cu ce se întâmplă, ar fi bine ca astfel de greve să fie peste tot în România. Vrem o România curată, iar această grevă ne uneşte, ne face bine ca şi colectiv", susţine Cosmin Bursaşiu, patronul firmei.

Protestatarii spun că şi-au plătit întotdeauna taxele şi impozitele şi s-au săturat să fie minţiţi de actualul Guvern. Ei cer demisia Cabinetului Grindeanu şi organizarea unor alegeri anticipate.

"Ne-am săturat, de corupţi, de hoţi, de mincinoşi, de parveniţi - să plece cât încă mai au pantalonii pe ei", cere Eugen Silaghi, angajat.

Manifestanţii au fost susţinuţi de şoferii care circulau în zonă.

"Foarte mulţi ne susţin şi simt şi ei că suntem conduşi de un guvern plin de oameni corupţi, de politicieni corupţi. Vrem parlamentari europeni care să muncească pentru noi, la fel cum şi noi muncim pentru această ţară", spune Silviu Carţiş, angajat.

"Nu este nicio problemă dacă este cazul vom sta peste program dar vom ieşi în stradă până când vor pica", susţine Doru Tripa, angajat.

Angajaţii au mărşăluit în cerc şi au blocat drumul de acces spre firmele din zonă.

Dacă azi au protestat timp de 15 minute, mâine angajaţii vor ieşi în stradă timp de 30 de minute. Joi manifestarea va dura două ore, iar vineri oamenii vor sta în stradă pe tot parcursul programului de lucru.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri