Gunoi ilegal, îngropat sub pământ şi asfalt

Data actualizării: Data publicării:
groapa gunoi Rieni (4)

Când nu mai au nicio soluţie cu gunoiul, autorităţile locale îl ascund sub preş. Sau sub pământ şi bucăţi de asfalt, aşa cum se întâmplă cu o groapă ilegală de deşeuri dintr-o comună din Bihor. Edilii din Rieni au ales această soluţie pentru că, spun ei, nu au primit bani de la bugetul de stat pentru transportarea gunoaielor la o haldă ecologică. Administraţia locală a primit deja o amendă de 50 de mii de lei din partea Gărzii de Mediu.

Halda ilegală de gunoi se află la marginea satului Rieni, pe locul unde în ultimii 10 ani firme din zonă, dar și localnicii care nu au contract cu firma de salubritate și-au aruncat resturile menajere ori chiar animalele moarte. Însă nimeni nu recunoaşte acest lucru.

"- Nu știți cine aruncă?
- Nu știu că nu merg de acasă, eu am treburile mele."

"Nu mă interesează pe mine, ei vin și îmi ridică gunoiul din fața casei, ei răspund de el, nu eu."

Autorităţile de mediu au aflat de existenţa gropii ilegale de la un consilier local şi au făcut mai multe controale.

Gheorghe Domșa, consilier local în Rieni: "Se vedeau numai gunoaiele și urme de la gunoaiele care erau arse, probabil că le aduceau seara și noaptea le ardeau, se plângeau cetățenii de aici, vecinii că miroase."

Monica Crișan, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Bihor: "Garda Naţională de Mediu a impus ca măsură salubrizarea zonei. Comisarii au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 50.000 de lei."

Doar că singura măsură luată de autorităţi a fost să acopere gunoaiele.

Claudiu Mihuț, reporter Digi24 Oradea: "Potrivit localnicilor, în ultimii 10 ani în această zonă au fost abandonate zeci de tone de gunoaie. Mirosul a devenit insuportabil dar în această vară oamenii au observat cum gunoaiele sunt acoperite cu un strat gros de pământ, dar și cu bucăți, cu resturi de materiale de construcție, rezultate din refacerea drumului."

"S-au acoperit probabil de la drum, de aici, cum au săpat, au adus gunoiul și molozul scos de acolo, le-au adus aici și cu un buldoexcavator l-au impins, au astupat gunoaiele", spune un localnic.

groapa gunoi Rieni (3)

Primarul din Rieni recunoaște că a acoperit din proprie inițiativă deșeurile depozitate pe câmp pentru că nu a primit bani ca să le transporte la o haldă autorizată.

"- Mergem luăm, le astupăm, facem cum putem.
- Nu trebuia să le duceți în alt loc?
- Unde să le duc, cu cine să le duc, cine plătește? Cum să le luăm? Să le teleportăm? Să le ardem? Nici măcar nu ard", susţine Gheorghe Bota, primarul comunei Rieni.

Astăzi, comisarii Gărzii de Mediu fac un nou control în Rieni. Dacă situaţia nu a fost remediată, edilii riscă o nouă amendă: de această dată dublă, de 100 de mii de lei.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri