HANDBAL FEMININ. CSU Oradea a câștigat meciul cu Minaur2 printr-o aruncare de la 7 metri

Data actualizării: Data publicării:
sport handbal feminin CSU Oradea

Dramatism total în disputa dintre CSU Oradea și Minaur 2 Baia Mare. Victoria gazdelor a venit în extra-time, din aruncare de la 7 metri. Nicoleta Abodi a fost jucătoarea care și-a asumat aruncarea și care a stabilit scorul final, 28-27 pentru Oradea.

CSU a început slab jocul, iar Minaur 2 a profitat din plin. S-a desprins pe tabelă la 7-2, de altfel cea mai mare diferență dintre cele două echipe.

Oradea a dat tonul revenirii la scorul de 9-4 pentru moroșence. Cu un parțial de 10-1, handbalistele antrenate de Doina Ardelean au intrat la cabine în avantaj, scor 14-10.

În repriza a doua a fost rândul băimărencelor să se remarce, printr-o cursă de urmărire care le-a readus în avantaj cu două minute înainte de final, 27-26. Experiența orădencelor a făcut însă diferența și cele trei puncte au rămas la Oradea.

Cele mai bune marcatoare ale gazdelor în victoria de duminică au fost Lazea, cu 7 goluri, urmată de Abodi și Hercuț, ambele cu câte șase reușite. În runda următoare, CSU Oradea va evolua în deplasare, pe terenul formației CSU Timișoara.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Ticu Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri