HANDBAL. S-au reunit campionii. HCM Minaur Baia Mare a efectuat dimineaţă primul antrenament

Data publicării:
sport minaur

De la şedinţa tehnică nu au lipsit cei opt noi jucători care au semnat cu moroşenii în această vară.

„O echipă schimbată, sperăm noi, în bine, deşi am câştigat campionatul anul trecut şi campionatul. Se poate şi mai bine, sperăm ca şi în cupele europene să mergem în formula nouă", a declarat Marius Sadoveac, de la HCM Minaur Baia Mare.

Reuniţi cu gândul de-a recidiva pe plan intern, unde au reuşit eventul, băimărenii recunosc că marele pariu al noului sezon îl reprezintă jocurile din Liga Campionilor.

„Chiar dacă am venit Franţa, nu a fost un pas înapoi pentru mine, pentru că o să jucăm în Champions League, ceea ce este important pentru fiecare jucător în parte. Mi-a plăcut grupul, mi-a plăcut antrenorul, publicul, bineînţeles, este un public senzaţional şi nu m-am gândit de două ori", şi-a motivat alegerea Cristian Ghiţă, jucător al echipei HCM Minaur Baia Mare.

Jucătorii Minaurului se vor pregăti pe plan local până pe 3 august, timp în care vor susţine şi două jocuri de verificare în compania celor de la Potaissa Turda, programate pe 30 şi 31 iulie. După aceste două meciuri echipa va pleca spre Germania, unde va juca partide-test cu HC Leipzig si Motor Zaporojie. Tot în Germania, HCM va participa la Sparkassen-Cup, alături de echipe precum Veszprem, THW Kiel sau RK Zagreb.

Redactor: Nicolae Mihalcea
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment