HANDBAL. Victorie la ultimul meci din campionat pentru CSM Oradea

Data actualizării: Data publicării:
sport handbal

Handbaliştii de la CSM Oradea au încheiat campionatul cu o victorie, aşa cum îi stă bine unei echipe care a avut o serie de 19 victorii şi o singură înfrângere. A fost un meci al orgoliilor cu Universitatea Craiova, decis după pauză.

Oltenii au ieşit de la vestiare cu un avantaj de două goluri, diferenţă care a crescut chiar şi la trei reuşite cu zece minute înainte de final. A urmat un time-out al antrenorului Sebastian Tudor, iar la reluarea jocului orădenii au punctat uşor pe contraatac. Finalul le-a aparţinut gazdelor, care în cele din urmă s-au impus cu scorul de 38-34.

"Prima repriză a fost o repriză mai slabă; a doua repriză am încercat să-i surprindem prin acele repuneri rapide care aţi văzut şi handbalul nostru în viteză care au fost pe tot parcursul acestui campionat şi în ediţiile precedente. Practic, tot timpul aceasta a fost arma noastră secretă, o echipă foarte bine pregătită", explică Sebastian Tudor, antrenorul CSM Oradea.

Jucătorii de la CSM Oradea nu vor intra imediat în vacanţă. Vor rămâne în oraș până pe 31 mai și se vor pregăti sub comanda lui Sebastian Tudor.

"Am putut să îmi motivez jucătorii la fiecare etapă şi la fiecare meci, chiar dacă aveam 15 puncte, 12 puncte, 18 puncte faţă de locul doi. Am ştiut să motivez această familie şi am încercat practic să întemeiez o familie şi de aceea ar fi păcat ca jucătorii care sunt la ora actuală în Oradea să-şi aleagă alte drumuri", a declarat Sebastian Tudor.

Soarta echipei de handbal va fi decisă în zilele următoare. Rezultatele discuţiilor despre viitorul secţiei vor fi anunţate în cursul săptămânii viitoare.

Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Norbert Hegeduş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri