În 13 şcoli din Oradea renovările nu vor fi gata în 15 septembrie

Data publicării:
VO scoli

De vină este birocraţia, susţin edilii, care spun că legislaţia referitoare la organizarea licitaţiilor s-a schimbat in primăvară. Astfel, unele contracte s-au semnat abia în august. Din acest motiv muncitorii nu vor părăsi şanterele până spre sfârşitul lunii septembrie.

Tunde Benyovszki, directorul adjunct al Administraţiei Imobiliare Oradea: "Au fost efectuate 22 de lucrări de reparaţii capitale la unităţile de învăţământ din Oradea, abia nouă vor fi gata până la 15 septembrie, iar restul, chiar dacă, contractual, au termene până în 7 octombrie, încercăm să le finalizăm până în 30 septembrie."


Istvan Huszar, viceprimarul Oradei: "Lucrările interioare, la grupuri sanitare, săli de clasă - toate acestea vor fi închise înainte de începerea anului şcolar. Vor rămâne câteva lucrări exterioare, curţi, săli de sport; poate nu vom reuşi pe toate să le realizăm."

Un alt motiv îl constituie faptul că fondurile alocate în 2015 sunt mai puţine faţă de anii trecuţi. Un milion 900 de mii de lei a dat Primăria orădeană pentru renovarea şcolilor din oraş. În unele unităţi de învăţământ lucrările vor continua în vacanţa de toamnă.

Reporter: Florina Fofiu
Operator: Monica Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri