In memoriam Andrei Şandor. Cum l-au cunoscut colegii din presa bihoreană

Data actualizării: Data publicării:
Andrei Sandor
foto: Facebook

Jurnalistul orădean Andrei Şandor a fost subiectul ediţiei de miercuri a emisiunii Vocile Bihorului. Trecut la cele veşnice la doar 42 de ani, "Andrei era un coleg săritor şi gata oricând să te ajute", spun despre el cei care l-au cunoscut. Jurnalistul a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni şi colegi din presa bihoreană.

"Eu îl ştiu de foarte mult timp pe Andrei, el a venit foarte devreme în presă, de la 19-20 de ani. Era unul dintre oamenii cu foarte mare vechime în presă. Era perioada exuberantă, era o altă lume. Aproape a prins toată istoria post-revoluţionară a presei", povesteşte Mircea Chirilă, directorul săptămânalului "Bihoreanul".

Colegii spun despre Andrei că era jovial şi săritor.

"Andrei era un tip special. Ziariştii sunt contondenţi, orgolioşi, or el el era foarte bine educat. El era un tip special", îşi aminteşte Mircea Chirilă.

"Am avut o relaţie foarte bună cu el, era genul de om care te ajuta când era nevoie. Parcursul lui seamănă cu al nostru: intri într-o redacţie, câştigi încredere şi usor-uşor te dezvolţi pe tine însuţi şi pe cei care vin după tine", a povestit şi Vasilică Ichim, reporter cotidianul "Crişana".

Unul dintre cei mai experimentaţi jurnalişti bihoreni, Andrei Şandor s-a stins din viaţă sâmbătă după-amiază.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să usuci rufele mai repede în casă: metoda naturală care funcționează fără căldură
Digi FM
Richard Gere, după ce s-a mutat în Spania de dragul soției: "Ea e foarte fericită acolo, așa că e cel mai...
Pro FM
Meghan Trainor s-a săturat de criticile celorlalți, după ce a slăbit 27 kg: "Arăt incredibil și mă simt...
Film Now
Kevin Costner, despre cum va arăta perioada de sărbători după divorțul de Christine Baumgartner: „Mă...
Adevarul
Eficiența panourilor fotovoltaice iarna. Ce să faci ca să optimizezi producția în sezonul rece
Newsweek
Pensionar cu grupe obligă Casa de Pensii să îi crească cu 50% punctajele la pensie. Câți ani și unde a muncit
Digi FM
Nidia, fiica lui Horia Moculescu, a dezvăluit cum a aflat de moartea tatălui ei: „Este inuman!” Tânăra de 25...
Digi World
Înaintarea în vârstă reduce riscul de cancer? Noi cercetări răstoarnă teoriile actuale
Digi Animal World
Momentul când un șarpe se strecoară în mașină unui bărbat care aștepta la un drive-thru în Florida. Imaginile...
Film Now
Olivia Colman recunoaște că se teme să filmeze scene intime în peliculele în care joacă pentru că are...
UTV
O melodie creată cu inteligență artificială a ajuns pe primul loc în topurile din SUA