Incendiu violent în Oradea. Focul a cuprins mansarda unei case

Data publicării:
incendiu casa Oradea (1)

S-a dat alarma miercuri dimineaţa pe o stradă din Oradea, unde mansarda şi acoperişul unei locuinţe au fost cuprinse de flăcări. Trei autospeciale ale pompierilor au fost trimise în zonă pentru lichidarea focului.

incendiu casa Oradea (1)
incendiu casa Oradea (1)

Pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 16.20 despre izbucnirea incendiului pe Strada Școalelor din Oradea. Trei echipaje de stingere din cadrul Detașamentului 1 Oradea și un echipaj din cadrul Gărzii de Pompieri 1 Mai, alături de paramedici au juns de urgenţă în zona indicată.

“Pompierii militari au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime, localizând și lichidând incendiul în aproximativ 35 de minute, rămânând ulterior la fața locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până la ora 19”, a transmis căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Salvatorii suţin că focul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat termic. Incendiul a distrus acoperișul casei pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați și bunurile din camerele de la nivelul mansardei.

“Echipajele de pompieri au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la încăperile situate la parterul casei și la o altă locuință din imediata apropiere și să salveze din calea flăcărilor un câine”, susţine căpitanul Roşca.

În urma incendiului nimeni un a fost rănit.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: ISU Crişana

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri