Sari la conținut

Iniţiativă de protecţie a minorităţilor, semnată de Laszlo Tőkés

Europarlamentarul Laszlo Tokes a semnat luni dimineaţă, la Oradea, Iniţiativa Cetăţenească Minority SafePack. Este vorba despre un document care cuprinde un set de măsuri pentru protecţia minorităţilor naţionale la nivel continental. Ca să ajungă în discuția Consiliului Europei, inițiativa lansată în primăvara lui 2017 trebuie semnată, în decurs de un an, de un milion de cetățeni din 7 țări membre ale Uniunii.

Pachetul de Salvare pentru Minorităţi este o inițiativă care cuprinde 11 măsuri prin care ar trebui să se asigure protecţia minorităţilor naţionale. Lansată în 2017 de Uniunea Federală a Naționalităților Europene, aceasta trebuie semnată de un milion de cetățeni europeni ca să fie pusă în discuția Consiliului Europei.

„Ne-am ataşat la adunarea semnăturilor, a acelor un milion de semnături care sunt necesare ca în Uniunea Europeană cel puţin să se vorbească despre o aprobare a unei legi, legislaţie adecvată a drepturilor minorităţilor”, a declarat europarlamentarul László Tőkés.

Referindu-se la proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, László Tokés a criticat UDMR pentru că nu a susţinut inițiativa.

„Salut cu recunoştinţă înaintarea proiectului de lege privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc al domnului Kulcsar Tersza Iozsef, dar pe de altă parte este o ruşine că UDMR-ul iarăşi nu şi-a îndeplinit promisiunile şi nu s-a ataşat la această iniţiativă.”

Tokés spune ca noul an ar trebui sa aduca schimbari la nivelul conducerii României

„Anul nou, pentru mine înseamnă acest început de sfârşit de postcomunism reprezentat actualmente de guverul Dragnea-Tudose.”

În plus, europarlamentarul a declarat că în anul Centenarului Marii Uniri ar trebui ca românii şi maghiarii să facă front comun pentru asigurarea democraţiei şi a luptei anti-corupţie.

„Să prevenim acea atmosferă duşmănoasă anti-maghiară de care se folosesc politicienii obscuri tip comunist, naţional-comunist cu ocazia Centerarului.”

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş