Inspectoratul Şcolar Bihor, dat în judecată. Părinţii elevilor din Ştei eliminaţi de la Bacalaureat acuză un abuz

Data publicării:
scandal parinti dupa ora 17

La câteva ore după afișarea rezultatelor, mai mulți părinți au intrat în clădirea Colegiului Tehnic "Unirea" din Ştei şi au cerut explicații șefului comisiei de Bacalaureat din școală.

Nemulțumiți de răspunsuri, au venit la Oradea, unde au vrut să depună o plângere la Inspectoratul Școlar. Nu au fost primiți, așa că au contactat un avocat ca să dea în judecată instituţia.

"Avem toate premisele să credem că este vorba de un abuz la adresa acestor copii. Consecinţele abuzului pe care-l promovează IȘJ trebuie reţinut de organele de judecată şi cine va fi găsit vinovat va trebui să dea nişte explicaţii", susţine avocatul Arpad Kolozsi.

Printre cei care consideră că au fost victimele unui abuz să numără și Alexandra Burtă, șefa de promoţie a Colegiului Tehnic "Unirea" din Ştei. Tânăra a avut în liceu numai medii de 10, iar după Bacalaureat voia să se înscrie la facultatea de farmacie la Timişoara. Eliminată după proba de matematică, Alexandra spune că nu a copiat și nici nu a colaborat cu alți colegi.

"Nu s-a întâmplat absolut nimic în timpul examenului. Fiecare şi-a văzut de lucrarea lui. Supraveghetorii nu ne-au atras atenţia. Eu mi-am văzut de lucrarea mea nu am avut nici o treabă cu nimeni din jurul meu"

În aceaşi situaţie se află şi Sebastian Sălăgean, care ar fi vrut să urmeze cursurile Academiei de Poliţie: "Fără bac trebuie să stau doi ani. Un an ca să dau bacul şi doi ani ca să mă pot înscrie la poliţie. Sînt foarte dezamăgit din cauza comisiei care m-a dat afară. Şi nu ştiu de ce."

"Au fost eliminaţi din examen pe ideea că au făcut 30 sau 40 de grade stânga dreapta în sală", spune Dorinel Burtă, părintele unui elev eliminat.

De cealaltă parte, Keri Hajnal, şefa comisiei judeţene de Bacalaureat din Bihor, vine cu explicaţii: "Metodologia de bacalaureat nu face nici o diferenţă între fraudă şi tentativă de fraudă. Fiecare elev a fost surprins de camerele de luat vederi. Tentativă de fraudă poate să fie şi faptul că s-a întors, a discutat sau şi-a dat ciorna mai departe la alţii."

Părinţii au cerut şi suspendarea deciziei de eliminare a şase dintre elevi până la lămurirea situaţiei.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Tiberiu Catrişcău
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri