Învăţământul dual, remediu pentru criza de meseriaşi

Data publicării:
invatamant profesional

O bursă de 200 de lei pe lună, cazare, transport şi masă gratuite şi posibilitatea de a învăţa o meserie. Sunt ofertele cu care şcolile profesionale din Oradea încearcă să-i atragă pe tineri. Însă marele avantaj pe care îl au elevii este că, după trei ani de practică în cadrul unor companii din parcul industrial al oraşului, acestea sunt dispuse să-i angajeze. Le oferă astfel un viitor în meseria pe care au învăţat-o şi salarii motivante.

Călin Varga este în ultimul an la Colegiul Tehnic "Traian Vuia" din Oradea. În vacanţa de vară a fost angajat într-o companie din parcul industrial al oraşului, unde face şi practică de când a început anul şcolar.

"Din clasa a IX-a m-am înscris aici şi m-a pasionat sculăria, domeniul ăsta, am auzit că e foarte căutat şi e bună meseria", spune elevul.

A beneficiat de o bursă lunară de 200 de lei din partea statului, la care s-a adăugat o sumă identică de la compania pentru care a lucrat. În plus, a primit o masă caldă şi i-a fost asigurat transportul de acasă până la locul de muncă.

"Am avut posibilitatea să fiu angajat în vară, am putut să învăţ diferite lucruri, mai exact la strung, la freză şi în domeniul sculer-matriţer", spune Călin Varga.

Sunt ofertele de care au parte toţi elevii din învăţământul dual şi profesional, care învaţă astfel o meserie şi se pot angaja apoi în domeniul ales.

"Am învăţat cum se foloseşte maşina, cum se schimbă o piesă, cum se fabrică", spune Cristian Micloş, elev.

"Învăţăm şi meserie, avem şi loc de muncă după aceea şi avem tot ce ne trebuie", explică Liviu Bungău, elev.

Elevii din şcolile profesionale fac practică în cadrul companiilor între 2 şi 6 săptămâni pe an.

"În 2017 am avut, am primit 22 de elevi în practică, în prezent avem cincisprezece. O parte dintre ei au primit ofertă de muncă şi unii sunt colegi cu noi în prezent", susţine Marius Marcu, reprezentantul unei companii.

"După ce termin şcoala aş vrea să mă angajez, de exemplu, m-am gândit că aş putea să vin aici", îşi doreşte Alexandru Rogojan, elev.

Angajatorii recunosc că e nevoie de şcolile profesionale, în condiţiile în care găsesc tot mai greu specialişti.

"Ar trebui, într-adevăr, şcolile să încurajeze un pic meseriaşii, că asta e problema, nu avem meseriaşi, oameni specializaţi pe domeniile astea. Sunt tot mai puţini în ultimul timp", este de părere Călin Dolha, reprezentantul unei companii.

Iar ca să-i încurajeze pe elevii de gimnaziu să aleagă învăţământul dual, Colegiul Tehnic "Traian Vuia" din Oradea va organiza în martie "Săptămâna meseriilor". Adolescenţii vor afla că în următorul an şcolar, municipalitatea le va oferi cazare şi mâncare gratuită.

"Am constatat că la data la care copiii din clasa a VIII-a trec în partea de liceu, respectiv şcoală profesională, din numărul total dispar între o sută şi două sute de copii. Încercăm să prevenim acest abandon şcolar şi prin posibilităţile prin care noi le oferim", a precizat Alina Silaghi, directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea.

"În prezent, la şcoala profesională avem în jur de cinci sute de elevi care desfăşoară atât ore de pregătire teoretică, cât şi de pregătire practică", a declarat Daniela Vîlceanu, directorul Colegiului Tehnic "Traian Vuia" Oradea.

Anual, peste două mii de elevi fac practică în parcurile industriale din Oradea.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai sigură destinație turistică pentru români în 2026, surprinzătoare. Unde să mergi în această vară în...
Digi FM
Și-au cumpărat casă la doar 19 ani și dezvăluie cum au reușit: "Suntem primii dintre prietenii noștri care au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În loc de bluză a avut doar un tatuaj aplicat direct pe pielea goală. Tyla a completat cu blugi cu talie...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a...
Newsweek
Tichete sociale la pensie, pentru alimente și medicamente, cu ocazia Paștelui. În ce oraș se oferă beneficiul?
Digi FM
Mîndruță, după vizita lui Zelenski la București: „El este bărbatul curajos care n-ați putut voi niciodată să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Mickey Rourke explică de ce a adunat datorii de 60.000 $ la chirie: “Luni întregi au existat probleme grave...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică