Investiţii în funcţie de priorităţi pentru apărarea împotriva inundaţiilor în Bihor

Data publicării:
investitii-1

Priorităţile administrației județene sunt drumul Bulz-Bratca și Valea Aleului-Pietroasa, susținute de ministerul condus de Lucia Varga.

„Este o porţiune între Pietroasa şi Valea Aleului şi e o porţiune foarte îngustă, de abia se furişează două maşini.
ne-am apucat deja de lucru acolo", spune Cornel Popa, președintele Consiliului Județean Bihor.

Chiar dacă șefii Administrației Bazinală de Ape Crișuri speră să primească câteva zeci de milioane de lei pentru construcțiile care au fost începute în Bihor, sumele alocate de Ministerul Apelor și Pădurilor ar putea fi mai mici.

„Unul dintre criteriile de acordare a fondurilor pentru investiţiile pe ape e gradul de realizare. Lucrările care au un grad de realizare de 70-80% vor fi finanţate cu prioritate pentru a fi finalizate", explică Lucia Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

Potrivit strategiei României pentru apărarea împotriva inundațiilor și împăduriri, ar fi nevoie de 17 miliarde de euro pentru ca țara noastră să își atingă țelurile. Ritmul impus de ministrul Varga este de 400 de milioane de lei, pe an.

În 2014, ministrul bihorean promite finanţarea unor lucrări precum întărirea malului Crişului Repede din centrul Oradei și cele de pe Valea Nimăieşti din Beiuş sau Valea Sighiştelului.

reporter: Laura Breb
operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri