Jaf în 10 secunde. O piesă din tezaurul naţional a fost furată dintr-un muzeu din Baia Mare

Data publicării:
jaf 270114

Fix la ora 3 și 3 minute, în dimineaţa de duminică, a sunat alarma muzeului din Baia Mare. Cel care a dat spargerea a știut exact ce să ia și astfel timpul petrecut în Muzeul de Mineralogie a fost foarte scurt. Hoțul a trecut și de vitrina de 10 milimetri în care se afla exponatul și a reușit să ia calcitul până la venirea paznicului.

„A venit exact la vitrina respectivă, a spart-o, a luat și a plecat", susține Ioan Bob, directorul Muzeului de Mineralogie Baia Mare. 

„Duminică dimineața poliția a fost sesizată că persoane necunoscute au intrat într-un muzeu din Baia Mare de unde au sustras un eșantion mineral care face parte din patrimoniul cultural național", spune agentul principal Dumitrița Rus, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Maramureș.

Considerată inestimabilă, piesa de muzeu are o compoziție unică în lume. Calcitul alb-negru este extrem de rar, motiv pentru care muzeul a asigurat piatra. Valoarea materială a acesteia este însă de doar 35 de mii de lei.

Polițiștii au început o anchetă ca să-l identifice pe hoţ, dar şi ca să recupereze piesa de muzeu.

redactor: Laura Breb
operator: Roland Zsurzsan

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri