JUDO. 13 medalii pentru orădeni la "naţionalele" de tineret. CSM Liberty a cucerit şase noi titluri

Data publicării:
sport judo 020315

Compania selectă de care au avut parte la prima competiţie majoră din 2015, a avut darul de-ai motiva pe sportivii gazdă, care au încheiat competiţia cu un total de 13 medalii: şase de aur, două de argint şi cinci de bronz.

„A fost o competiţie frumoasă, reuşită. Mă bucur că am egalat palmaresul obţinut anul trecut", a declarat Aurelian Fleisz, antrenorul CSM Liberty Oradea.

Dacă surorile Florian au fost de aur şi în acest an la categoriile 52, respectiv 63 de kilograme, titlurile naţionale obţinute de Lorena Podelenczki şi Kunszabo Luca au avut darul de-a confirma revenirea în forţă a celor doi după o absenţă îndelungată, din cauza accidentărilor.

„Această revenire înseamnă revenirea, de fapt, în judo. Mă aşteptam, aveam emoţii şi îmi doream mult să câştig aurul", recunoaşte Lorena Podelenczki. La rândul său, Kunszabo Luca îşi doreşte "să ies campion, să ajung în 2020 la Tokyo, la olimpiadă."

Sub privirile lui Alexandru Lungu, fost campion mondial de tineret, Răzvan Bodea şi Zoltan Farkas au completat medaliile cucerire de judoka orădeni. Argintul obţinut de aceştia, dar şi bronzul câştigat de Georgiana Pantea, Bertalan Farkas, Mircea Pop şi Denisa Benţe au făcut ca Oradea să se afle din nou printre protagonistele competiţiei.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri