JUDO. Oradea, locul V la "naţionale"

Data actualizării: Data publicării:
sport judo

CSM LPS Liberty Oradea s-a clasat pe locul cinci la Campionatul Naţional de judo seniori pentru echipe, găzduit de Braşov. După ani buni în care a dominat această întrecere, orădenii s-au prezentat cu o echipă formată din juniori, după ce mai mulţi titulari au fost indisponibili.

În această situaţie, CSM a fost o pradă uşoară în faţa celorlalte candidate şi a ocupat penultimul loc, din şase echipe.

Noua campioană a României a devenit Dinamo Braşov, care a învins-o în finala mare pe CSM U Cluj-Napoca. Ultimul loc pe podium a fost ocupat de CSM U Piteşti şi Politehnica Iaşi.

Tânăra echipă din Oradea a devansat-o în clasament doar pe reprezentanta Ploieştului, CSM CFR.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri