KARATE. O medalie de aur și două de bronz pentru orădeni la un concurs în Slovacia

Data publicării:
Kosice-Pascuta Alexia-21.01.2017

Orădeanca Alexia Pășcuță, componentă a echipei de karate de la Palatul Copiilor – “Şhogunul” a reușit să câștige medalia de aur la a zecea ediție a Cupei Memoriale „Michala Bozogáňa“. Competiția s-a desfășurat la finele săptămânii trecute în Košice, Slovacia, în memoria unui sportiv de numai 12 ani care s-a stins din viaţă acum un deceniu, din cauza epilepsiei.

Kosice-Pascuta Alexia-21.01.2017

Alexia Pășcuță a obținut locul întâi la kumite individual 10-11 ani, categoria +40 de kilograme. Colegul sa de echipă Sara Szabo s-a clasat a treia la kumite individual 8-9 ani, categoria 35 de kilograme. Aceeași performanță a înregistrat-o Denis Donea la kumite individual 8-9 ani, categoria 32 de kilograme.

La startul competiției din Slovacia s-au prezentat 48 de cluburi, cu 500 de sportivi din opt țări: Ucraina, Bielorusia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația și România. Echipa orădeană este pregătită de profesorul Ioan Vaida, 8 Dan Karate, şi de Elena Vaida, 4 Dan Karate.

„În buna desfășurare a competiției au ajutat prin prestanța lor și corpul de arbitri români de la clubul Palatul Copiilor – “Şhogunul” Oradea”, au transmis reprezentanţii clubului orădean.

În perioada următoare, sportivii clubului vor avea parte de un program de excursii montane la Arieșeni, Stâna de Vale și Băișoara.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: clubul Palatul Copiilor – “Şhogunul” Oradea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri