Maramureş | Autospecială cu tracţiune 6X6 şi rezervor de 1000 de litri pentru misiuni montane

Data publicării:
autospeciala munte

Incendiile de vegetație din munți ori din gospodãriile rãsfirate pe dealuri vor fi lichidate mai ușor de-acum încolo de pompierii maramureșeni din Vișeu de Sus. Totul cu ajutorul noii autospeciale, în valoare de 50.000 de euro, primitã ca donație din partea unor pompieri voluntari din Austria.

"Mașina a fost special echipată pentru pompierii din Vișeu de Sus, de aceea a fost echipată cu un bazin de 1000 de litri de apă", explică inginerul Franz Braunstein, un voluntar din Austria.

Autospeciala care dispune de 8 locuri are tracțiune 6X6 și este dotată și cu troliu cu o putere de 4500 de kilograme. Poate fi folosită astfel în situațiile în care urcarea pe munte devine mai dificilă.

"De cele mai multe ori la intervenții mergeam pe jos, la multe incendii de vegetație, chiar și la incendii de gospodării am fost nevoiți să mergem kilometri pe jos", spune lt. col. Adrian Vlașin, comandantul Secției de Pompieri Vișeu de Sus.

"Acum sperăm, intrând în dotare această autospecială, să reușim să ajungem până la ultimele case, până la ultimele construcții care sunt în zonă și să putem să intervenim în timp util", susţine colonelul Ioan Mureșan, șef ISU Maramureș.

Parteneriatul dintre pompierii maramureșeni și colegii lor din orașul Furstendfeld, Austria a început în urmă cu 8 ani. De atunci, la Secția de Pompieri Vișeu de Sus au ajuns, tot sub formă de donație, alte două autospeciale de stingere a incendiilor cu apă și spumă.

"Am încercat să ne implicăm cât mai mult în activitatea pompierilor din Vișeu de Sus. De când am început colaborarea am devenit prieteni foarte buni", spune dr. Gerhard Trousil, pompier voluntar din Austria.

Autospeciala primită în dar din partea austriecilor va putea fi utilizată atât pentru stingerea incendiilor, cât și pentru salvarea persoanelor din locuri greu accesibile.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri