Marș împotriva violenței. Peste 600 de elevi din Oradea au demonstrat împotriva bătăilor din școli

Data publicării:
mars 310114

"Dreptatea nu se face cu pumnul" și "Violența este arma celor slabi". Au fost câteva dintre mesajele afişate de elevii care au mărsăluit pe Corsoul orădean, alături de profesori. Mulţi recunosc că au asistat la incidente violente la şcoală.

"Era vorba de un scandal între 5 fete care s-au certat pentru un băiat, s-au bătut eu am încercat să le despart și am fost implicată și eu."

"Cred că fiecare dintre noi a văzut astfel de acte atât în școală cât și în alte locuri, prin oraș."

Alături de elevi au fost prezenţi şi poliţiştii, care i-au sfătuit ce să facă în cazul unui conflict.

"Ar trebui să sesizeze pe cineva, la școală un profesor, acasă un părinte, pe stradă un simplu trecător", spune comisarul Ioana Indrieș, șefa Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Poliţia Bihor.

Ajunşi la Teatrul Regina Maria, elevii au interpretat scenete în care au ironizat comportamentul violent al adolescenţilor. 

Inițiatoarea proiectului, deputatul PNL Florica Chercheș îşi doreşte ca marșul să fie organizat în următorii ani în toată țara. "Am să îi propun ministrului Educației să includă acest proiect pe lista evenimentelor care se fac în fiecare an în școlile din România."

Elevii participanţi la marş au fost răsplătiți cu un concert susținut de agentul de poliție Natalia Selegean.

reporter: Claudiu Mihuț
operator: Constantin Gheorghiță

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri