Medicii orădeni asigură gardă permanentă la cele două angiografe de la Spitalul Județean

Data publicării:
BETA angiograf

Numai în luna februarie la Spitalul Judeţean au fost trataţi 25 de pacienţi care au suferit infarct miocardic. În cazul lor, angiograful a fost esențial pentru găsirea vaselor de sânge afectate și pentru introducerea stenturilor coronariene.

Două luni încoace toţi pacienţii cu infarct miocardic au fost trataţi doar la Spitalul Judeţean din Oradea. Ambele angiografe ale unității medicale funcționeză zi și noapte.

"Cel de-al doilea angiograf este cel care ne-a permis ca din decembrie 2013 să realizăm acea gardă permanentă cu chemarea de la domiciliu a medicului în cazul în care la urgenţe se adresau pacienţii cu această patologie", spune dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Judeţean Oradea.

"Există o tură de asistente pe 24 de ore asigurat şi doctorii se prezintă în 20 de minute la spital de la telefonul că este necesară intervenţia noastră", explică dr. Virgil Popa, medic primar cardiolog.

Noul sistem de lucru i-a salvat viața Nataliei Asintoaie. În mai puţin de o oră de la primele semne ale infarctului a ajuns pe mâinile specialiştilor: "Am venit cu salvarea jos la triaj, mi-au făcut toate analizele, aparate, mască, oxigen, tot ce trebuie."

Cu ajutorul celor două angiografe, medicii au reușit să reducă mortalitatea pe motiv de infarct miocardic la doar 5 procente din numărul total de cazuri. Anul trecut, în Spitalul Judeţean au trataţi 96 de pacienţi care au suferit infarct. Altor 193 li s-au montat stenturi coronariene.

reporter: Edina Szomoru
operator: Gábor Szilágyi

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri