Membrii asociaţiei "Oradea Civică" au ieşit la curăţenie pe malul Crişului Repede

Data actualizării: Data publicării:
oradea civica curatare gunoi cris

Ieşiţi în stradă, dacă vă pasă - este îndemnul membrilor organizaţiei Oradea Civică. Iar ca să ofere propriul exemplu, aceştia au curăţat miercuri malul stâng al Crişului Repede. Obişnuiţi cu acţiunile de protest organizate sub sloganul  #Rezist, cei din asociație spun că civismul trebuie arătat sub orice formă.

Timp de trei ore, membrii organizaţiei Oradea Civică au curăţat malul stâng al Crişului Repede, între Decebal până la Podul Sovata. Înarmaţi cu saci şi mănuşi, au strâns sute de kilograme de deşeuri aruncate în iarbă sau în râu.

„Incredibil de multă mizerie; sunt şi zone unde nu putem să coborâm, am adus şi o scară. Nu ştiu de ce lumea nu respectă natura, nu conştientizează că ne aparţine tuturor acest mal”, spune Vasile Dumitriu, preşedintele Asociaţiei Oradea Civică.

„Să-l igienizăm să-l curăţăm de crengi şi poate fi un loc unde se poate sta sau chiar şi face picnic, dar din păcate sunt foarte multe gunoaie”, a observat Cosmin Bursaşiu, voluntar.

„Faptul în care avem grijă de spaţiile verzi arată şi cât de civilizaţi suntem, trotuarul la fel, strada, nu doar casa în care locuim”, consideră Sebastian Duma, voluntar.

Mulţi dintre voluntarii prezenţi la acţiunea de salubrizare au venit însoţiţi de copii. Au vrut astfel să le dea un exemplu despre cum trebuie să protejeze mediul înconjurător.

„Vrem să ajutăm, vrem să răspundem la întrebarea ce facem pentru alţii? Suntem 20 de voluntari, suntem membrii Oradea Civică, suntem cu prietenii noştri, cu copii noştri vrem să dăm cu toţii o mână de ajutor”, a explicat Carmen Dumitriu, iniţiatoarea proiectului.

Participanții la acțiunea de ecologizare sunt hotărâţi să o repete acţiunea peste câteva luni. Și atunci vor beneficia de ajutorul autorităților locale care le vor indica zone cu probleme din punct de vedere al deșeurilor abandonate ilegal.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri