Mii de băimăreni consumă apă de izvor declarată nepotabilă. Autorităţile avertizează consumatorii că se pot îmbolnăvi

Data publicării:
izvor Baia Mare3


"Încă din anul 2008 s-au făcut determinări complexe pentru apa acestui izvor, determinări în urma cărora a rezultat faptul că apa nu este potabilă şi nu este bună pentru consum. Primăria a amplasat în zonă mai multe panouri de avertizare pentru cetăţeni, însă în numai câteva zile au dispărut", a aflat reporterul Digi24 Oradea Andrea Crişan.

„Din 2008 până acum nimeni nu a comunicat oficial cetăţenilor municipiul Baia Mare, şi aici mă refer la mediu sau DSP, că acea apă nu este potabilă. Cetăţenii sunt obişnuiti, istoric, să utilizeze aceste izvoare", susţine Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

De câţiva ani, Călin Borz vine periodic după apă la izvorul din Valea Usturoiului, într-o pădure în imediata apropiere a oraşului.

"Vin cam o dată la 2-3 săptămâni. În principiu, nu mă tem că apa are probleme. Consumând-o de atâta timp şi neavând nicio problemă, nu mă tem."

„Atâta timp cât o mare mare din populaţia din Baia Mare vine şi îşi ia apă de aici, eu am încredere", spune un alt localnic.

Pentru că analize nu s-au mai făcut de 6 ani, nimeni nu ştie care este compoziţia actuală a apei şi cât de periculoasă poate fi pentru sănătatea oamenilor.

Dr. Rareş Pop, directorul DSP Maramureş: „Având în vedere că este fostă zonă de exploatare miniere, sunt componentele de metale neferoase care există în apă."

În schimb, edilii spun că nu au de ce să se implice atâta vreme cât izvoarele nu se află pe proprietăţile primăriei. În plus, apa care curge la robinetele băimărenilor e cu analizele la zi.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „În acest moment, oraşul are cea mai curată apă potabilă din România, mai curată decât apa pe care o găsim pe rafturile din magazine."

Singura posbilitatea de a limita accesul oamenilor la aceste izvoare este închiderea sau îngrădirea lor, spun autorităţile.

reporter: Andrea Crişan
operator: Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri