Minorii abuzaţi, apăraţi de Avocatul Copilului 

Data publicării:
rozalia Biro

Potrivit statisticilor oficiale, o cincime din populaţia României este constituită din copii. În ciuda acestui fapt, ei sunt "invizibili" pentru oamenii politici, se arată în motivarea propunerii de înfiinţare a Avocatului Copilului. În plus, opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de "sărăcie severă", cu mai puţin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF. Ei se numără printre minorii care ar putea fi reprezentaţi de noua instituţie.

"Are calitate procesuală pentru a reprezenta copilul în procesele care se referă la nerespectarea sau violarea drepturilor copilului. Ar trebui să facă acele activități care sunt necesare pentru a cunoaște drepturile copilului", explică Rozalia Biro, senator UDMR de Bihor.

În prezent, minorii au fost victime ale abuzurilor sunt în grija direcţiilor de protecție a copilului, iar în instanţe sunt reprezentaţi de procurori. Şefii Direcţiei de Protecţie a Copilului Bihor sunt de părere că actuala structură funcționează bine și cer lărgirea competențelor pe care le are.

"Nevoia de a dezvolta serviciile, în special serviciile de prevenire a situațiilor de vulnerabilitate a copiilor. Considerăm că ar trebui îmbunătățit sistemul de alocare a resurselor de creștere a specializării sistemului", susţine Arpad Szarka, directorul adjunct al Direcţiei de Protecţie a Copilului Bihor.

În opinia iniţiatorilor, Avocatul Copilului va fi o instituție autonomă, subordonată Parlamentului și nu ministerului Muncii, de care aparţin actualele direcţii de protecție a copilului. Părinții au păreri împărțite.

"Este nevoie de o instituție nouă ca să apere interesele copilului, dar să nu fie atâta de exagerată ca cea din Norvegia. Până la urmă copii au protecția părinților."

"De la copii ăștia ai străzii care atâta sunt săracii care nu au ce mânca îi trimite la cerșit părinții. Da, pentru ăștia nu zic că nu ar fi bine."

Propunerea de înfiinţare a Avocatului Copilului va fi supusă în curând dezbaterii Parlamentului. Instituţia a apărut pentru prima dată în 1981, în Norvegia. Astfel de autorităţi apără drepturile copiilor din zeci de ţări din Europa.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri