Modernă, dar nefolosită. Staţia de sortare a deşeurilor din Valea lui Mihai stă nefolosită de 4 ani

statie gunoi 050913

Finalizarea construcţiei a coincis cu momentul în care posturile din sistemul bugetar au fost blocate. Proiectul prevedea initial înfiinţarea a 19 locuri de muncă. Primăria nu a mai avea voie să angajeze personal pentru a o pune în funcţiune staţia si a apelat la o firmă privată după 4 ani de aşteptare. La prima licitaţie nu s-au prezentat suficienţi concurenţi, iar a doua a fost contestată.

"Numai paza acestui obiectiv este 6.000 de lei pe lună. Deci, dacă ar fi fost pus în funcţiune cândva, ar fi adus şi bani, dar nu ne punea într-o situaţie ca să cheltuim", recunoaşte József Nyakó, primarul oraşului Valea lui Mihai.

Punerea in functiune a staţiei ar presupune colectarea selectivă şi costuri mai mari pentru cetăţenii oraşului care susţin că sunt dispuşi să le suporte. "Strada-i plină cu mizerie, tot oraşul, afară, prin pădure, pe acolo, plin cu mizerie. Cum să nu plătim ca să scăpăm de ea?", se întreabă un localnic. „Trebuie făcut ce trebuie făcut", spune altul.

În cazul în care licitaţia pentru administrarea staţiei în regim privat nu va fi soluţionată în timp scurt şi aceasta nu va fi pusă în funcţiune, Primăria din Valea lui Mihai riscă să fie obligată să returneze banii europeni. Adică peste 720 de mii de euro.
În schimb, în Oradea staţia de sortare funcţionează din 2011, tot în administrarea unei firme private.

"Deşeurile de ambalaje, cele reciclabile, toate care vin de la populaţie sunt recepţionate gratuit, iar din industrie deşeurile de înaltă calitate, folie şi carton, sunt recepţionate contra cost", explică Zoltán Pásztai, directorul Eco Bihor.

"Este în derulare proiectul Consiliului Judeţean pentru un sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Bihor", completează Mircea Jacan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor.

Proiectul prin care în Bihor se vor construi mai multe staţii de sortare, similare celor din Oradea şi Valea lui Mihai, în valoare de 55 de milioane de euro, se află în faza de evaluare la Bruxelles. Conform contractului de aderare a României la Uniunea Europeană, până în 2019 toate gropile vechi de gunoi trebuie închise.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate