Muzeul nașului literar al lui Eminescu

Data publicării:
muzeu iosif vulcan

"Era pasionat de literatură, dar a preferat să publice creațiile altora pentru a-i ajuta". Astfel îl descriu oamenii de cultură pe Iosif Vulcan, întemeietorul revistei Familia, în care și-a făcut debutul și Mihai Eminescu. Considerat naşul literar al poetului național, Iosif Vulcan a colaborat cu majoritatea autorilor consacraţi de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Publicaţiile editate de acesta pot fi văzute în cadrul muzeului memorial din Oradea.

Iosif Vulcan s-a născut pe 31 martie 1841, în localitatea bihoreană Holod. După ce a urmat școala în Ungaria și la Oradea, a studiat Dreptul la Universitatea din Budapesta. Îndrăgostit de literatură, își publică primele încercări poetice în revista "Federațiunea", patronată de Alexandru Roman. Hotărește apoi să scoată propriile sale publicații.

"Șezătoarea, Umoristul, deci el scoate alte reviste înainte de a scoate revista, iar în 1965 scoate la Pesta, Revista Familia, care este una dintre cele mai longevive reviste din literatura română, revistă care funcționează timp de 41 de ani pe banii lui”, spune Ioan F. Pop, custodele Muzeului "Iosif Vulcan" din Oradea.

În februarie 1866 pe adresa redacției sosește o scrisoare și mai multe poezii, semnate de un tănâr de 16 ani din Cernăuți, Mihail Eminovici. Iosif Vulcan îi schimbă numele poetului în Eminescu și îi publică prima poezie, "De-aș avea".

O publică în revista cu numărul 6 din 1866 a revistei Familia. În acest mod se petrece debutul literar a lui Eminescu în literatura română. Singurul poet, singurul autor pe care îl plătește pentru poezie este Mihai Eminescu. Primii bani din viața lui Eminescu îi primește de la Iosif Vulcan", dezvăluie Ioan F. Pop.

O bunã parte din revistele scoase timp de 42 de ani de Iosif Vulcan sunt adãpostite în muzeul care îi poartã numele. Acesta a fost înființat în casa în care scriitorul a locuit timp de zece ani, în centrul orașului Oradea.

„Muzeul Iosif Vulcan a fost deschis la Oradea în anul 1965, la 100 de ani de la publicarea primului număr al revistei Familia. Complexul muzeal găzduiește acum peste 1000 de elemente, de la documente, poezii până la piese de mobilier”, a transmis Claudiu Mihuț, reporter Digi24 Oradea.

Muzeul adãpostește masa la care Iosif Vulcan redacta revista, precum și fotografii și portrete ale poeților care au scris pentru "Familia". Printre aceştia s-au numãrat Vasile Alecsandri sau Octavian Goga. Cea mai importantã salã este cea în care sunt ținute revistele din perioada de dinainte de 1900.

"Sunt cinci serii ale revistei Familia, trebuie spus rapid că această revistă apare și astăzi la Oradea. Prima serie este Vulcan, apoi trei serii conduse de Samarineanu, apoi din 1965 seria cu numărul 5 pe care a condus-o la începuturi Alexandru Andrițoiu”, a precizat custodele Muzeului "Iosif Vulcan".

Instituţia se aflã în centrul orașului Oradea, pe strada cu același nume. Poate fi vizitat de marți pânã duminicã, iar prețul unui bilet e de doi lei pentru elevi, studenți și pensionari și de 5 lei pentru adulți. Peste 5 mii de vizitatori trec anual pragul complexului muzeal.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate