Neurochirurgul care a lăsat Germania ca să muncească într-un spital din România

Data publicării:
medic Alin Blaga

Deşi mulţi aleg să profeseze în afara ţării, există şi medici care au lăsat străinătatea pentru a lupta zi de zi în sistemul de sănătate românesc. Este şi cazul lui Alin Blaga, un neurochirurg şcolit în Cluj, care după ce a profesat într-un spital din Germania, s-a întors în ţară convins că şi aici se poate face performanţă. Devenit şeful secţiei de neurochirurgie din Oradea, Alin Blaga pregăteşte acum medici tineri care pot face diferenţa în sistemul medical românesc.

În urmă cu 12 ani medicul Alin Blaga a început rezidenţiatul în Cluj, iar şase ani mai târziu a plecat într-un spital din Germania. Timp de un an şi jumătate, neurochirurgul a profesat într-un orăşel cu 40 de mii de locuitori aflat în sud-estul Germaniei.

"Ce am învăţat cel mai mult în Germania a fost să priveşti întreg pacientul, să nu te focalizezi doar pe patologia pe care o are acolo, la nivelul coloanei sau la nivelul capului sau unde are patologia, ci să priveşti pacientul ca un întreg. Are sens să fac operaţia respectivă, chiar dacă, să zicem aşa, din punctul de vedere al cărţii ar trebui să operezi? Dar să priveşti întreg pacientul, cu vârstă, cu patologii asociate, cu familia lui, ceea ce noi aici de foarte multe ori nu mai apucăm să vedem", spune Alin Blaga, medic specialist neurochirurg.

Chiar dacă avea condiţii foarte bune în străinătate, în 2013 Alin Blaga a revenit în România.

"Îmi place România, aici mi-e familia şi mai este şi speranţa că se poate face ceva şi aici. În momentul în care ar muri speranţa, într-adevăr cred că am pleca toţi din ţară", consideră medicul.

Un an mai târziu, în 2014, a ajuns la Spitalul Judeţean din Oradea, unde a devenit coordonator al secţiei de neurochirurgie.

"Domnul profesor este un profesionist. Îţi explică foarte multe lucruri, îţi arată, te cheamă cu el în toate problemele care se invesc, cel puţin când este de gardă şi chiar îşi dă interesul faţă de pacienţi", susţine Eduard Ionescu, medic rezident.

"Am colaborat foarte bine, am avut foarte multe lucruri de învăţat de la dânsul, a venit cu lucruri noi. Mare parte din medici aleg varianta inversă, să plece. Sincer să fiu, şi eu aş dori să rămân să lucrez în România", spune dr. Rareş Popovici, medic specialist neurochirurg.

"Mi se pare un om foarte bun, foarte bun, care stă, le explică tot ceea ce e nevoie ca ei (n.r.- pacienţii) să înţeleagă, nu se grăbeşte, ştie să fie şi un doctor bun şi un psiholog, să zicem, bun, să îi dea un anumit confort pacientului în momentul în care vorbeşte cu el", consideră Bianca Vulturar, medic rezident.

Neurochirurgul recunoaşte că acum câţiva ani ar fi regretat că s-a întors în ţară. Mai ales că se izbea la tot pasul de birocraţie, de lipsa medicamentelor şi a aparatelor performante, probleme pe care nu le-a avut în străinătate.

"Fratele meu este plecat de doisprezece-cincisprezece ani în Franţa şi expresia lui era următoarea: "Când ajung în Paris mă simt liniştit. Acea linişte aici este o agitaţie permanentă, te lupţi într-o parte, în cealaltă", spune dr. Alin Blaga.

Acum însă, recunoaşte că este motivat de investiţiile făcute în spitalul în care lucrează.

"Alături de salarii, e foarte important ca doctorii să aibă condiţii de lucru ca lumea. De aceea s-au făcut investiţii de peste cincisprezece milioane de euro în dotare. În spitalul nostru nu a plecat niciun doctor în ultimii şase ani. Din contra, au venit doctori care au fost plecaţi în Marea Britanie, Germania, Franţa", a explicat dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean din Oradea.

"Acum încercăm să şi creăm, să ajutăm oameni să crească în domeniul acesta al neurofiziologiei, deci suntem aproape complet dotaţi cu ce ar trebui să fie dotată o secţie modernă de neurochirurgie", susţine dr. Alin Blaga.

Până în anul 2020, Spitalul Judeţean din Oradea va mai beneficia de investitiţii de aproximativ zece milioane de euro.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri