Niciun animal nu a mai murit în zonele din Bihor afectate de pesta porcină africană

Data publicării:
pesta porcina

"Nu au mai murit porci, dar focarele nu sunt închise încă". Este avertismentul Direcţiei Sanitar Veterinare Bihor, care se menţine în stare de alertă după ce virusul pestei porcine africane a impus măsuri drastice de carantină în tot judeţul. Niciun mare crescător din Bihor nu a fost afectat de această boală, care în sudul ţării a dus la uciderea a zeci de mii de animale.

Primul caz de pestă porcină africană din Bihor a apărut în iulie în localitatea Crestur, unde unui crescător i-au murit mai mulţi porci. Deşi prima suspiciune a fost de intoxicaţie, rezultatul analizelor a indicat prezenţa virusului pestei porcine africane. De atunci, numărul focarelor a ajuns la 29, însă vestea bună este că de câteva săptămâni în zonele afectate nu a mai murit niciun animal.

Remus Moţoc, director executiv DSVSA Bihor: "Noi nu ne-am culcat pe o ureche, ştim că virusul e foarte periculos, încă focarele noastre nu sunt stinse. Sunt 28 de focare la porc domestic şi unul la mistreţ."

Deşi primele informaţii privind apariţia acestei boli au apărut încă din 2016, autorităţile consideră că au acţionat corect pentru a preveni răspândirea virusului.

Aurel Indrie, şef serviciu DSVSA Bihor: "Măsura specifică e vaccinarea, aici nu există vaccin. S-au luat anumite măsuri: nu s-au importat animale din zone afectate, produse, controale la frontieră, dar mistreţul nu-l poate opri nimeni. La noi la mistreţ a avenit prima dată, şi în Tulcea. A venit în zona Satu Mare, dintr-o zonă din Ungaria intens afectată iar în două luni a ajuns la noi."

Crescătorii de animale din zonele afectate trebuie să ştie că pesta porcină africană va modifica pe viitor condiţiile de creştere a animalelor.

Aurel Indrie, şef serviciu DSVSA Bihor: "Deocamdată avem şi noi nişte norme sanitar-veterinare, prin care limităm numărul de porci. Dacă vrei pentru consum propriu, familial, o să ai un număr mai redus de porci, de până la cinci. În rest, o să îţi faci micro-fermă şi aplici condiţii de bio-securitate."

Acestea presupun, printre altele, existenţa unui vestiar, pentru a evita intrarea în fermă cu hainele de stradă, aplicarea tratamentelor de dezinfecţie şi asigurarea unor condiţii pentru ca animalele să nu intre în contact cu porcii mistreţi. Crescătorii ale căror animale au fost sacrificate de autorităţi au fost despăgubiţi deja.

Remus Moţoc, director executiv DSVSA Bihor: "Am plătit toate sumele la oamenii la care am sacrificat porci. Au primit între 8-10 lei, preţul pieţei. Nu am avut nicio plângere, stabilirea preţului s-a făcut între om şi comisia de evaluare. În 10 septembrie au fost achitate toate sumele, adică 947 de mii de lei."

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența dintre grupa I, grupa II și condițiile speciale de muncă. Cum se calculează vechimea
Digi FM
Nidia, fiica lui Horia Moculescu, declarații despre starea de sănătate a compozitorului: „Este internat tot...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariție hipnotizantă pe o plajă din Italia, într-o rochie udă, lipită de piele. Mister și...
Film Now
A rupt tăcerea după aproape 20 de ani. Dwayne „The Rock” Johson, declarații despre divorțul de Dany Garcia...
Adevarul
Cel mai posibil scenariu pentru războiul din Ucraina. Armand Goșu: „Se transformă într-un Liban, 30 de ani de...
Newsweek
Pensiile intră miercuri pe card. Care pensionari vor primi mii de lei în plus prin poștă între 13-17 noiembrie
Digi FM
Sebastian Stan spune că Marvel l-a ajutat să se dezvolte ca actor, însă a fost doar „primul pas”: „Trebuie să...
Digi World
Cum au reușit o tânără și soțul ei să călătorească în 20 de țări și să economisească sute de mii de lire...
Digi Animal World
Ce rase de câini nu ar trebui lăsate singure acasă. Acestea suferă cel mai mult de anxietate de separare
Film Now
Singurul film pe care Arnold Schwarzenegger și-ar fi dorit să-l refacă: „A fost incredibil”
UTV
Loredana i-a făcut o dedicație specială Simonei Halep la Sala Palatului. „Un salut pentru unica și...